22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCod roșu de caniculă în Spania

Cod roșu de caniculă în Spania

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Spania că Agenţia Meteorologică spaniolă a emis noi coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. Acestea vizează perioada 13-14 august 2021, iar din cauza temperaturilor ridicate există un risc foarte înalt de incendiu de vegetaţie.

Potrivit MAE, codurile vizează zilele de vineri și sâmbătă.

13 august 2021:

  • Cod roşu de caniculă (cu temperaturi de până la 44ºC) pentru Comunitatea Autonomă Andaluzia.
  • Cod portocaliu de caniculă (cu temperaturi de până la 43ºC) pentru comunităţile Madrid, Aragon, Castilla y Leon, Castilla la Mancha, Catalonia, Extremadura, Navarra, La Rioja, Comunitatea Valenciană şi Insulele Baleare.
  • Cod galben de caniculă (cu temperaturi de până la 38ºC) pentru comunităţile Cantabria, Galicia, Murcia şi Ţara Bascilor.

14 august 2021:

  • Cod portocaliu de caniculă (cu temperaturi de până la 43ºC) în comunităţile Madrid, Andaluzia, Aragon, Cantabria, Castilla y Leon, Castilla la Mancha, Catalonia, Extremadura, Navarra, La Rioja, Comunitatea Valenciană şi Insulele Baleare.
  • Cod galben de caniculă (cu temperaturi de până la 38ºC) pentru comunităţile Galicia, Murcia şi Ţara Bascilor.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca cetăţenii români să consulte în permanenţă informaţiile publice comunicate de autorităţile spaniole. De asemenea, în caz de urgenţă, se recomandă cetăţenilor români care se află în zonele afectate să contacteze autorităţile competente, apelând telefonul de urgenţă 112.

Asistență consulară

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Secţiei Consulare ale Ambasadei Românei la Madrid: +34 91.734.4004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de permanenţă în funcţie de regiune:

  • Secţia consulară din cadrul Ambasadei României la Madrid: +34 669.362.202
  • Consulatul General Barcelona: +34 661.547.853
  • Consulatul General Sevilla: +34 648.212.169
  • Consulatul General Bilbao: +34 608.956.278;
  • Consulatul Castellon de la Plana: +34 677.842.467
  • Consulatul Ciudad Real: +34 609.513.790
  • Consulatul Zaragoza: +34 663.814.474
  • Consulatul Almeria: +34 682.733.408.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.aemet.es/es/eltiempo/prediccion/avisoshttp://madrid.mae.ro/www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS