10.8 C
Craiova
luni, 19 aprilie, 2021
Știri de ultima oră Actualitate OLAF a identificat tentative de fraudă cu vaccinuri anti-Covid

OLAF a identificat tentative de fraudă cu vaccinuri anti-Covid

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), organism al Uniunii Europene, a informat joi că 12 state membre au avertizat instituţia că au primit oferte false din partea unor intermediari pentru a cumpăra până la un miliard de doze de vaccinuri în valoare de 14 miliarde de euro, însă din fericire niciuna dintre aceste fraude nu s-a materializat, transmite EFE, citată de Agerpres.

„Obiectivul escrocilor este de a convinge autorităţile publice să facă plăţi importante pentru a-şi asigura achiziţia, iar după aceea să dispară cu banii”, a relatat OLAF, care a amintit că stratageme similare s-au înregistrat şi anul trecut, la începutul pandemiei de coronavirus, cu materiale de protecţie sau măşti într-un moment în care exista o penurie.

Escrocii oferă ţărilor Uniunii Europene mari cantităţi din vaccinuri despre care susţin că ar proveni de la laboratoare al căror produs a fost deja aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului, aşa cum este cazul vaccinurilor produse de Pfizer-BioNTech, Moderna şi AstraZeneca.

În general, este vorba despre companii „care până de curând nu aveau activitate” sau făceau afaceri cu mărfuri complet diferite, care nu aveau legătură cu vaccinurile. În general, aceste companii îşi au sediul în ţări din afara Uniunii Europene, pentru ca trasabilitatea lor să fie mai greu de realizat, a semnalat OLAF.

Interpol avertizează că acesta este doar „vârful aisbergului”

Autoritățile din China și Africa de Sud au confiscat mii de doze de vaccinuri Covid-19 contrafăcute, a declarat miercuri Interpol, avertizând că acesta reprezintă „doar vârful aisbergului” în criminalitatea legată de vaccin.

Într-un depozit de lângă Johannesburg, Africa de Sud, ofițerii de poliție au descoperit 400 de flacoane – echivalentul a aproximativ 2.400 de doze- care conțin vaccinuri false împotriva Covid și mii de măști neconforme. În urma descinderii, au fost arestați patru presupuși vinovați. Totodată, poliția din China a identificat cu succes o rețea de vânzare a vaccinurilor Covid-19 contrafăcute, într-o anchetă susținută de Interpol.

Au fost făcute raiduri în incintele de producție a vaccinurilor false, ce au dus la arestarea a aproximativ 80 de suspecți și confiscarea a peste 3.000 de doze de vaccin de la fața locului.

Deși vaccinurile contrafăcute din China și Africa de Sud au fost confiscate, Interpol atenționează că acesta este „doar vârful aisbergului”, a declarat secretarul general al organizației, Juergen Stock.

De asemenea, Interpol avertizează asupra vaccinurilor vândute în mediul online.

„Orice vaccin care este promovat pe site-uri web sau pe dark web nu este legitim, nu este testat și poate fi periculos”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Se deschid patru noi centre de vaccinare cu ser...

Patru noi centre de vaccinare comunitare vor fi deschise,...

ȘTIRI GdS

CFR Călători suplimentează numărul de trenuri pentru perioada minivacanţei...

CFR Călători va suplimenta, în perioada 30 aprilie - 4 mai, numărul trenurilor către cele mai solicitate destinaţii cu ocazia minivacanţei de 1 Mai...

Autoritățile iau în calcul schimbarea modalităţii de programare la...

Autoritățile iau în calcul modificarea modalităţii de programare ”cel puţin” pentru centrele de imunizare din mediul rural, din cauză că platforma ”nu este uşor...

Fals taximetrist prins de poliţişti cu o sabie şi...

Un tânăr de 26 de ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea un taxi fără atestat profesional şi cu o sabie...

Gheorghiţă: Primele centre de vaccinare drive-thru, gata la finalul...

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat luni că primele centre de imunizare anti-COVID de tip drive-thru...

Grecia renunță la carantina obligatorie pentru turiștii din UE...

Aviaţia civilă elenă a anunţat astăzi ridicarea carantinei obligatorii de şapte zile aflată în vigoare până acum în Grecia pentru turiştii care sunt "rezidenţi...

Slovacia relaxează restricţiile şi redeschide magazinele şi serviciile

Locuitorii din Slovacia s-au aşezat luni la cozi la intrarea în mall-uri, au revenit în saloanele de coafură şi frizerii, dar şi în biblioteci...