10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFOTO. Moscova, îngropată în nămeți de o ninsoare „apocaliptică”

FOTO. Moscova, îngropată în nămeți de o ninsoare „apocaliptică”

Stratul de zăpadă în Moscova a ajuns la 56 de centimetri după o ninsoare despre care meteorologii ruși spun că a fost „apocaliptică”. Traficul rutier a fost paralizat, iar zeci de zboruri au avut întârzieri, transmite EFE.

„În Moscova au căzut 56 de centimetri de zăpadă (…), ultima dată când a nins atât de mult în capitala rusă a fost în martie 2013”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor meteorologice Fobos pentru agenţia de presă RIA, scrie Agerpres.

Sursa citată a adăugat că „este foarte posibil” ca în oraş stratul de zăpadă să ajungă la 60 de centimetri, doborând recordul înregistrat în 1956.

Totodată, în provincia Moscovei zăpada acumulată ajunge deja la 71 de centimetri, potrivit expertului citat.

În capitala rusă a început să ningă abundent de vineri după-masă şi, potrivit experţilor, va continua să ningă sâmbătă şi duminică.

Serviciile de transport moscovite au informat că zeci de zboruri au fost anulate sau amânate, iar autorităţile s-au văzut nevoite să vină în ajutorul a 100 de autoturisme şi 387 de camioane blocate în zăpadă pe arterele din oraş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS