21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAgent şef adjunct din cadrul Poliţiei Măgurele ,trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Agent şef adjunct din cadrul Poliţiei Măgurele ,trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Cornel Bleja, agent şef adjunct la Biroul Ordine Publică al Poliţiei oraşului Măgurele, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis marţi AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Cornel Bleja, la data faptelor agent şef adjunct la Biroul Ordine Publică al Poliţiei oraşului Măgurele, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Ilfov, pentru trafic de influenţă (3 fapte) şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 2015 – decembrie 2020, agentul de poliţie Cornel Bleja ar fi pretins şi primit de la mai multe persoane sume de bani, lăsând să se înţeleagă că va interveni la procurori ori la poliţişti pentru a ameliora condiţiile răspunderii penale ori contravenţionale a unor rude ale celor dispuşi să plătească banii ceruţi.

Concret, spun anchetatorii, în cursul anului 2015, agentul de poliţie Cornel Bleja ar fi pretins 20.000 de euro, din care ar fi primit 10.000 de euro, de la o persoană, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov pentru schimbarea încadrării juridice şi cercetarea în stare de libertate a fiilor acesteia, care se aflau în arest preventiv pentru tentativă la omor calificat.

„În luna septembrie 2020, inculpatul Bleja Cornel ar fi pretins de la alte două persoane sumele de 300 euro şi 200 lei, pentru a interveni pe lângă poliţişti din cadrul poliţiei rutiere I.P.J. Ilfov, astfel încât o contravenţie ce fusese săvârşită de una dintre persoane să fie tratată mai blând, respectiv să nu i se ridice acesteia dreptul de a conduce, în condiţiile în care fusese surprinsă circulând cu autoturismul cu o viteză de peste 160 km/h în localitate”, se precizează în comunicat.

Procurorii menţionează totodată că, în perioada noiembrie-decembrie 2020, Bleja ar fi pretins 2.500 de euro de la două persoane, lăsând să creadă că are influenţă pe lângă un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu pentru soluţionarea favorabilă a dosarului penal în care acestea erau cercetate, respectiv obţinerea unei soluţii de condamnare cu suspendare şi evitarea anulării permisului de conducere.

„La data de 3 decembrie 2020 inculpatul a şi primit suma de 2.500 de euro, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, informează sursa citată.

DNA precizează că în data de 8 decembrie 2020, Cornel Bleja i-ar fi dat, fără drept, 90 de cartuşe calibrul 12 mm unei persoane, muniţie ce ar fi fost ridicată ulterior de ofiţerii de poliţie din cadrul IPJ Ilfov de la domiciliul acelei persoane.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Ilfov cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS