5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele Senatului iniţiază procedura pentru trecerea la Parlamentul cu 300 de aleşi

Preşedintele Senatului iniţiază procedura pentru trecerea la Parlamentul cu 300 de aleşi

Începând cu anul viitor, urmează să fie demarate procedurile pentru punerea în aplicare a referendumului din 2009. Atunci, românii au votat pentru un parlament unicameral, cu cel mult 300 de parlamentari.

Președintele Senatului, Anca Dragu, a susținut, la Digi24, că va fi înfiinţată o comisie parlamentară comună pentru punerea în aplicarea a acestei măsuri.

„Vom înfiinţa o comisie parlamentară comună la nivelul Camerei şi Senatului, care are ca scop întregul proces electoral, dar şi aplicarea acestei măsuri”, a declarat Anca Dragu. 

Comisia va fi înfiinţată cel târziu la începutul lunii ianuarie, a mai precizat Dragu.  În 2009, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu organiza şi un referendum în care consulta populaţia cu privire la trecerea la un sistem parlamentar unicameral. 

„Sunteţi de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România? / Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?” – au fost cele două întrebări ale referendumului. Peste 72% dintre românii care au votat atunci au decis că vor un număr de parlamentari de cel mult 300. Deşi validat, referendumul nu a fost pus în aplicare până în prezent. Pentru modificarea structurii parlamentare, va fi nevoie de revizuirea Constituţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS