10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliția franceză a distrus peste o tonă de mâncare și băutură primite de români pentru Sărbători

Poliția franceză a distrus peste o tonă de mâncare și băutură primite de români pentru Sărbători

Polițiștii, vameșii și angajații Direcției Regionale de Mediu din Nisa au confiscat și distrus un transport de 1,2 tone cu mâncare și băutură primite de acasă de români și moldoveni din Franța, scrie digi24.

Operațiunea majoră a fost desfășurată vineri, potrivit France Bleu.

Poliția din Nisa a observat că de câteva luni au reapărut vânzători stradali în apropierea bisericii rusești, un soi de piață ilegală care fusese desființată anterior.

„Când am preluat funcția în 2017, am luat măsuri pentru a lupta împotriva acestor vânzări stradale, care tulbură ordinea publică, pentru că se fac în mijlocul străzii. Camioanele din țările estice s-au oprit o perioadă, dar de câteva luni au revenit. Prin urmare, am decis să acționăm”, a declarat Richard Gianotti, șeful poliției municipale din Nisa.

Țigările și alcoolul au fost confiscate, iar mâncarea distrusă

Vineri au fost interceptate trei autovehicule venite din România și Moldova, încărcate cu sute de pachete cu alimente, țigări de contrabandă și alcool, în total peste 1,2 tone.

Țigările și alcoolul au fost confiscate, iar alimentele, în general carne, pește, brânză și chiar mâncare gătită, au fost distruse pentru că au fost transportate fără respectarea nornelor sanitare.

În autovehicule au fost găsite și câteva elemente de mobilier și aparatele de uz casnic, care au fost înapoiate. Mașinile au fost reținute de autorități până când proprietarii vor plăti amenzile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS