-3.2 C
Craiova
luni, 18 ianuarie, 2021
Știri de ultima oră Actualitate Ministerul Educației va analiza dacă elevii vor reveni în bănci din 9 decembrie

Ministerul Educației va analiza dacă elevii vor reveni în bănci din 9 decembrie

Ministerul Educației va “stabili modalitățile de continuare a activităților din învățământul preuniversitar, iar opinia publică va fi informată în timp util”, anunță instituția, într-un comunicat emis azi. Precizările vin pe fondul unor informații vehiculate de curând în spațiul public dar și având în vedere că decizia de suspendare a cursurilor față în față a fost aplicată începând cu 9 noiembrie și este valabilă pentru 30 de zile.

”Referitor la diversele informații vehiculate recent în spațiul public privind desfășurarea/continuarea activității didactice în anul școlar 2020-2021, Ministerul Educației și Cercetării face o serie de precizări:

Astfel, în conformitate cu prevederile ordinului de ministru nr. 5.972/8.11.2020, începând cu data de 9.11.2020 au fost suspendate, pentru o perioadă de 30 de zile, activitățile didactice care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal.

Menționăm că, în funcție de evoluția situației epidemiologice care a generat decizia inițială de suspendare și de hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență, Ministerul Educației și Cercetării va analiza și stabili modalitățile de continuare a activităților din învățământul preuniversitar, iar opinia publică va fi informată în timp util.

Precizăm, de asemenea, că în această perioadă, în care cursurile nu se pot desfășura „față în față”, procesul didactic este organizat în sistem online, conform Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.545/2020.

În situațiile în care procesul didactic întâmpină dificultăți, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informațională și internet”, se arată în comunicatul MEC.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Notar timișorean, bătut de clienţi nemulţumiţi

Un notar din Timişoara a fost bătut azi de...

ȘTIRI GdS

Norvegia recomandă prudență în administrarea vaccinului Pfizer persoanelor cele...

Norvegia și-a schimbat protocolul de utilizare a vaccinului Pfizer-BioNTech împotriva Covid-19 pentru a lua în calcul excluderea de la vaccinare a bolnavilor în fază...

Consiliul Elevilor: Se pregătesc tăieri masive ale numărului de...

Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia, într-un comunicat de presă, că se pregătesc tăieri masive ale numărului de clase din diferite unităţi de învăţământ...

Virusologii germani analizează o posibilă nouă variantă de Covid-19

Virusologii germani analizează o posibilă nouă variantă de Covid-19, detectată la o clinică din localitatea bavareză Garmisch-Partenkirchen, scrie hotnews. Printre pacienţii şi personalul medical din...

60 de doze de vaccin anti-Covid-19, compromise de o...

Un număr de 60 de doze de vaccin anti-Covid-19 au fost compromise azi, la un centru de vaccinare din Petroşani, după ce o asistentă...
00:00:52

Gorj: Turiștii nu au mai plecat din Rânca

Câteva sute de turiști se află și luni în zona turistică montană Rânca. Este vorba atât de adulți, cât și copii. Este deschisă pârtia...

Viorica Dăncilă îşi va lansa o „carte-interviu”

Fostul premier Viorica Dăncilă îşi va lansa o "carte-interviu", în care vorbeşte despre "provocările perioadei" în care a fost şef al executivului, anunță agerpres. Cartea...