9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePremierul spune că pelerinajul de Sfântul Dumitru din Bucureşti nu va putea avea loc

Premierul spune că pelerinajul de Sfântul Dumitru din Bucureşti nu va putea avea loc

Premierul Ludovic Orban a declarat astăzi că pelerinajul de Sfântul Dumitru din Bucureşti nu va putea avea loc, potrivit Agerpres.

„Sunt om credincios, care respect biserica, care întotdeauna am fost alături de proiectele bisericilor în general. Pe de altă parte, riscul este foarte mare, pentru că să ne gândim la următorul aspect: foarte mulţi dintre credincioşii care participă la aceste sărbători religioase, la aceste pelerinaje, sunt oameni în vârstă care sunt expuşi unor riscuri foarte mari. Ştiţi cum funcţionează: în parohii se organizează deplasări cu autocarul, cu microbuzul în nişte condiţii pe care nu putem să le controlăm.

Riscul de răspândire există atâta timp cât se fac deplasări care durează ore întregi. După aceea, sunt foarte greu de asigurat condiţiile de distanţare fizică şi de protejare a sănătăţii persoanelor, plus că sunt anumite lucruri care se desfăşoară şi care pot pune în pericol viaţa credincioşilor. Eu sunt convins că şi în Biserica Ortodoxă există înţelegere pentru această decizie a noastră şi îi rog pe credincioşi să înţeleagă că nu am făcut-o decât pentru a proteja sănătatea“, a explicat Orban, la sediul PNL.

Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc, pe 26 octombrie, pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Pe 27 octombrie se sărbătoreşte pe Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS