5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBoris Johnson vrea un sistem de restricţii cu trei niveluri de alertă

Boris Johnson vrea un sistem de restricţii cu trei niveluri de alertă

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat astăzi introducerea unui sistem cu trei niveluri, în condiţiile în care numărul de cazuri de Covid-19 creşte accelerat în Regatul Unit, relatează reuters, citată de agerpres.

Un singur comitat intră în nivel de alertă „foarte ridicat“

Sistemul cu trei niveluri anunţat în parlament este o tentativă de a standardiza restricţiile de multe ori complicate şi creatoare de confuzii pe teritoriul Angliei. Noul sistem nu se va aplica şi în Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, care îşi adoptă propriile măsuri de protecţie în contextul pandemiei. Deputaţii va trebui să voteze asupra acestei decizii.

Restricţiile vor include închiderea puburilor şi barurilor în zonele aflate în nivelul de alertă „foarte ridicat“. Până acum, comitatul Merseyside din nord-vestul Angliei, care cuprinde zona metropolitană a oraşului Liverpool, este singura zonă care intră în această categorie, care mai presupune închiderea sălilor de sport, a centrelor de înfrumuseţare, a caselor de pariuri şi a cazinourilor, a spus Johnson.

„Trebuie să acţionăm pentru a salva vieţi“, a declarat Johnson în Camera Comunelor, adăugând că nu doreşte să introducă un nou „lockdown“ naţional.

Mai multe persoane spitalizate cu Covid-19 decât înainte de carantină

Oficiali din sistemul sanitar britanic susţin că numărul de infectări creşte accentuat în nordul Angliei şi în unele zone mai sudice, începând să afecteze mai mult decât anterior populaţia vârstnică.

Consultantul pentru terapie intensivă Jane Eddleston a declarat că 30% dintre paturile de la ATI sunt ocupate de pacienţi de COVID-19, ceea ce începe să afecteze îngrijirile medicale acordate altor pacienţi.

În Anglia, în acest moment, sunt mai multe persoane spitalizate cu Covid 19 decât înainte de carantina din martie. Acest lucru a fost anunțat de directorul NHS, serviciul național de sănătate, Stephen Powis, potrivit rapoartelor de la BBC. Powis a constatat că există o creștere bruscă a spitalizărilor în rândul persoanelor de peste 65 de ani, în special a celor cu vârsta peste 85 de ani.

Restul ţării, în niveluri mai permisive

Celelalte două niveluri de alertă anunţate de Johnson sunt cel „mediu“, care acoperă o parte semnificativă a ţării, şi cel „ridicat“, categorie în care vor intra cele mai multe zone deja plasate într-o formă locală de „lockdown“.

În zonele care intră în a doua categorie este interzis contactul între membrii unor gospodării diferite în case sau în grădini, iar în exterior numărul persoanelor care nu locuiesc împreună trebuie limitat la şase.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS