25.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMai puțin de 7000 de teste, în ultimele 24 de ore

Mai puțin de 7000 de teste, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.802.946 de teste. Dintre acestea 6.943 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.347 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 2.596 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 370 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 31 august.

Pe teritoriul României, 8.972 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.847 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,  32.891 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 71 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 645 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1.278 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 445.300 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS