16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞoarecii devorează recoltele germanilor

Şoarecii devorează recoltele germanilor

Conform unui comunicat al asociației naționale de agricultură din Germania, şoarecii devorează recoltele de pe pământurile agricole din această ţară, scrie theguardian. În unele regiuni, este afectat un sfert din suprafața arabilă. Această situaţie duce la cereri de compensații și de relaxare a normelor care reglementează utilizarea pesticidelor.

Încălzirea globală favorizează înmulţirea şoarecilor

Unii fermieri spun că vremea extrem de caldă este în parte vinovată pentru capacitatea șoarecilor de a se reproduce într-o măsură care nu a mai fost văzută din anii ’70. În Germania, o succesiune de veri uscate și ierni blânde a permis șoarecilor să prospere. Anul acesta, recoltele de pe aproximativ 120.000 ha au fost devorate de rozătoare, pământul gol fiind acum pârjolit de soare.

Al doilea motiv al înmulţirii excesive ar fi reducerea, în ultimii ani, a utilizării de substanțe chimice care ar putea menține sub control populația de șoareci de câmp.

Două treimi din venituri, pierdute din cauza şoarecilor

Fermierii susţin că șoarecii de câmp au săpat tuneluri pe sub pământ și au devorat rădăcinile culturilor timp de luni întregi. Cele mai afectate de acest fenomen sunt regiunile Turingia, Saxonia Anhalt și Saxonia Inferioară. În Turingia, aproape un sfert din culturi sunt afectate, cu pagube estimate la aproximativ 450 de euro pentru fiecare hectar de grâu. Reprezentanții fermierilor au estimat că două treimi din veniturile lor vor fi pierdute din această cauză. Mulți au spus că au fost nevoiți să cumpere hrana suplimentară pentru animale.

Fermierii au puține alternative în afară de arat, dar asta s-ar adăuga condițiilor de uscăciune și poate dăuna sezonului viitor de însămânțare. O altă opțiune luată în considerare de fermieri este de a lăsa câmpurile necultivate peste iarnă, pentru a încerca să înfometeze șoarecii.

Otrava ar afecta specii pe cale de dispariţie

Ecologiștii nu sunt de acord cu reluarea folosirii pesticidelor. Ei susţin că specii pe cale de dispariție, precum hamsterii, iepurii, șoarecii de mesteacăn și păsările migratoare, vor fi exterminate.

Unele grupuri care apară drepturile animalelor solicită interzicerea vânării de vulpi. Vulpile, care consumă fiecare între 3.000 și 5.000 de șoareci pe an, ar putea ajuta la controlul populației acestora. Vânătorii germani omoară anual aproximativ 400.000 de vulpi.

Magnus Wessel, de la Asociația pentru Protecția Mediului și a Naturii, a declarat că otrava nu este o soluție. Acesta este de părere că ar fi mai eficient să se revizuiască managementul agricol al Germaniei. El susţine dezvoltarea unui peisaj diversificat, cu garduri vii și câmpuri mai mici, care oferă un habitat natural pentru păsările de pradă și pentru alți prădători de șoareci, cum ar fi vulpile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS