17.3 C
Craiova
sâmbătă, 19 septembrie, 2020
Știri de ultima oră Actualitate Ministrul Muncii: Românii care lucrează în Germania în industria cărnii, contract direct cu angajatorul

Ministrul Muncii: Românii care lucrează în Germania în industria cărnii, contract direct cu angajatorul

Lucrătorii români care muncesc în industria cărnii în Germania vor semna, de la 1 ianuarie 2021, contracte de muncă direct cu angajatorii germani, şi nu cu companii care intermediază forţa de muncă, a transmis, joi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, pe Facebook, potrivit Agerpres.

Ministrul Muncii a arătat că modificarea condiţiilor de muncă pentru aceşti lucrători români din Germania se datorează implicării omologului său german, Hubertus Heil, în îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale lucrătorilor români.

„Imediat după discuţiile purtate cu ocazia deplasării mele în Germania în luna mai, ministrul Heil s-a implicat în pregătirea (între timp şi adoptarea) unor schimbări ambiţioase în legislaţia germană a muncii, în primul rând, prin întărirea responsabilităţii angajatorilor faţă de angajaţi. În industria cărnii se lucra prin intermediari, folosindu-se contracte de antrepriză. Se vor schimba lucrurile; de la 1 ianuarie – cetăţenii străini inclusiv românii vor avea contract de muncă individual direct cu angajatorul, proprietarul firmei astfel acesta fiind direct responsabil de condiţiile de muncă ale tuturor angajaţilor”, a scris Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a mai susţinut că autorităţile germane vor obliga angajatorii germani să înregistreze cu acurateţe orele lucrate de lucrătorii români.

„Mulţi dintre românii care lucrează în străinătate îmi scriu despre faptul că nu le este respectat programul de muncă din contractele de muncă. În Germania se va introduce un control strict al programului de muncă. Evidenţa orelor de muncă se va ţine electronic. S-a început în industria cărnii. Este bine şi pentru angajator pentru că are o evidenţă strictă a prezenţei la serviciu, dar mai ales pentru angajaţi pentru că vor putea evalua la finalul lunii sau la finalul contractului, după caz care este toată activitatea depusă şi care sunt drepturile salariale cuvenite mai ales în situaţia în care efectuează ore suplimentare”, a notat Violeta Alexandru.

Ministrul român al Muncii a explicat că i-a propus omologului german introducerea în toate contractele de muncă pentru lucrătorii români a unor standarde minime care să aibă ca efect eliminarea completă a posibilităţii ca muncitorii români să nu înţeleagă anumite condiţii din document, după cum se plâng în prezent mulţi angajaţi români din Germania că se întâmplă.

„Va creşte numărul de controale cu o atenţie aparte cu privire la condiţiile de cazare şi la cele de muncă. Ştiu din România – în prea multe situaţii, legislaţia e bună, punerea ei în practică este marea provocare. Discutăm împreună despre stabilirea unor standarde minime în privinţa condiţiilor de cazare, aspecte ce urmează a fi verificate de instituţiile de control. Rămân la părerea că este responsabilitatea primordială a părţilor semnatare ale unui contract (angajat şi angajator) să agreeze asupra condiţiile contractuale. Aici adresez, din nou, un apel, către toţi românii care pleacă în străinătate, să citească contractul înainte de plecarea spre locul de muncă, să se asigure că sunt clare condiţiile de: plată salariu, acoperire a costurilor de cazare şi masa, plată transport repatriere inclusiv, dacă doresc să specific acest lucru, pentru condiţiile în care, din cauze neimputabile lor, doresc să rezilieze acel contract. Pentru a preîntâmpina orice problemă, am ridicat în discuţie posibilitatea discutării unui contract cu standarde minimale care să determine cele două părţi să nu mai omită să clarifice, de la începutul colaborării, aceste aspecte importante, invocate des în ultima vreme”, a precizat Violeta Alexandru.

Ministrul român al Muncii a făcut aceste precizări la scurt timp după videoconferinţa la care a participat împreună cu omologul său german, Hubertus Heil, după ce ministrul german şi-a anulat, miercuri seară, vizita programată în România, din cauza evoluţiei cazurilor de covid-19 din Bucureşti. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Liga 1 / Hermannstadt și CFR Cluj, victorioase în...

FC Hermannstadt a învins cu scorul de...

ȘTIRI GdS

Parcului Național Yosemite, închis din cauza incendiilor

Incendiile din statul american California au determinat închiderea Parcului Național Yosemite, anunţă ansa. Fumul și substanțele toxice provocate de...

Danemarca impune noi restricţii din cauza coronavirusului

Danemarca extinde restricţiile antiepidemice deja în vigoare în capitala Copenhaga la întreaga ţară şi va impune măsuri suplimentare în urma unei creşteri...

Cine aruncă gunoi în parc, îl primeşte acasă prin...

Popularul parc thailandez Khao Yai a decis că, dacă turiștii nu încep să respecte regulile și mai aruncă gunoi la întâmplare, îl...

Jaf ca-n filme! Un hoț a coborât cu frânghia...

Doi bărbaţi au pătruns într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei, unul dintre ei coborând în rapel de pe acoperişul blocului, au...

OMS: Lumea nu era pregătită pentru coronavirus

„Lumea nu era pregătită pentru coronavirus“. Acest lucru a fost declarat de directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în informarea zilnică...

Ministrul Justiţiei olandez, amendat pentru că nu a respectat...

Parchetul olandez a informat astăzi că i-a aplicat o amendă ministrului Justiţiei. Cu ocazia căsătoriei sale în luna august, acesta a încălcat...