10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBulgaria scade TVA-ul pentru a-și reveni economic

Bulgaria scade TVA-ul pentru a-și reveni economic

Parlamentul Bulgariei a aprobat miercuri iniţiativa Guvernului privind reducerea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru restaurante şi servicii de catering până la 9%, de la 20%, începând din luna iulie a acestui an, în ideea de a ajuta industria ospitalităţii să îşi revină după pandemia de coronavirus, transmite Reuters.

De asemenea, parlamentarii bulgari au aprobat miercuri şi reducerea cotei de TVA, până la 9%, pentru cărţi, unele produse alimentare pentru sugari şi scutece, începând din luna iulie a acest i an şi până la finele anului următor.

Cota redusă de TVA, care va fi valabilă până la finele anului 2021, este văzută ca o măsură temporară de sprijin. Reducerea nu va afecta şi băuturile alcoolice vândute în restaurante şi de serviciile de catering, care vor fi supuse în continuare unei cote de TVA de 20%.

Turismul este un sector responsabil pentru 8% din economia Bulgariei. Autorităţile de la Sofia prognozează în acest an o contracţie a economiei cu 3%, în timp ce Comisia Europeană se aşteaptă la un declin al economiei de 7,2%.

Taxa pe Valoarea Adăugată, care este fixată la 20% pentru toate bunurile şi serviciile, exceptând hotelurile, este principala sursă de venituri pentru Bulgaria, care păstrează taxa pe venituri şi cea pentru companii la 10%, una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS