14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNumărul persoanelor infectate cu noul coronavirus crește mai repede ca niciodată

Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus crește mai repede ca niciodată

Pandemia de Coronavirus evoluează diferit în diverse țări. Numărul cazurilor noi a scăzut în multe din țările care au fost lovite din greu în primele stagii ale pandemiei, precum China, SUA, Italia, Spania și Franța. Dar în multe țări, în special din America de Sud, Orientul Mijlociu și Africa, ratele transmisiei tind să se accelereze, conform unei analize efectuate de CNN a datelor de la Johns Hopkins University.

Creșterile ratelor pot fi parțial explicate prin creșterea capacității de testare, dar încă nu se fac suficiente testări pentru a contura o imagine corectă în multe țări. Datele arată că în Libia, Irak, Uganda, Mozambic și Haiti numărul cazurilor cunoscute se dublează în fiecare săptămână. În Brazilia, India, Chile, Columbia și Africa de Sud se dublează la două săptămâni.

Cele mai multe cazuri, în cele două Americi

„Americile continuă să înregistreze cele mai multe cazuri. Timp de mai multe săptămâni, numărul cazurilor raportate zilnic în Americi a fost mai mare decât cele din restul lumii la un loc”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

„Suntem îngrijorați îndeosebi de America de Sud și Centrală, unde multe țări se confruntă cu o accelerare a epidemiilor”. Iar dr. Mike Ryan, directorul Programelor de Urgențe Medicale al OMS, a spus că nu crede că America de Sud și Centrală au atins vârfurile de transmitere.

Crește numărul deceselor

Și numărul de decese este în creștere în America de Sud și Caraibe. Brazilia a înregistrat joi peste 30.000 de cazuri noi, ajungând la un total de aproape 615.000, pe lângă 1.473 de noi decese care au dus totalul la peste 34.000. Numărul cazurilor este depășit doar de SUA, unde au fost raportate aproape 1,9 milioane și 108.211 decese. La vârf, SUA înregistrau creșteri zilnice de peste 30.000; vineri a avut 21.000 de cazuri noi și 942 de decese zilnic ca medie pe șapte zile.

Într-un număr de țări care au depășit vârfurile inițiale, ca Germania, China și Coreea de Sud, au apărut noi focare de infecție după ridicarea restricțiilor de deplasare, stârnind teama de un al doilea va
Autoritățile din 214 de țări și teritorii au raportat aproximativ 6,6 milioane de cazuri de Covid-19 și 391.000 de decese de când China a raportat în decembrie la OMS primele cazuri.
Bilanțul pandemiei este probabil mai sumbru decât o arată numerele, întrucât infecțiile ușoare sau asimptomatice rămân adesea nediagnosticate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS