16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAcordul MAI cu Patriarhia a fost modificat

Acordul MAI cu Patriarhia a fost modificat

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat miercuri seara modificarea acordului încheiat între Biserica Ortodoxă Română şi MAI privind sărbătorile pascale.

Într-o declarație de presă, susținută azi noapte în jurul orei 23.00, ministrul Marcel Vela a invocat “estimări recente” privind epidemia de nou coronavirus.

Potrivit șefului MAI, polițiștii nu vor mai fi implicați în distribuirea Paștilor și a Luminii Sfinte, ci doar vor asigura ordinea publică. Credincioșii nu vor putea participa la slujbele de Înviere și nu mai pot ieși în fața domiciliului/blocului pentru a lua Lumină.

Declarațiile ministrului

Am avut o nouă decizie cu Patriarhul Daniel și am ajuns la un nou acord pentru a revizui unele măsuri.

Având în vedere estimările recente ale specialiștilor cu privire la extinderea pandemiei în următoarele două săptămâni, acordul Patriarhiei se modifică:

Slujbele religioase de Înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor Bisericii și prevederilor din ordonanțele militare, fără participarea credincioșilor în incintă, curte sau apropierea locașurilor.

Pâinea binecuvântată, numită “Paști” va fi distribuită la domiciliul credincioșilor din toate parohiile de către voluntari și personalul clerical, vineri și sâmbătă, în intervalele 8-17 și în prima zi de Paște, între orele 6-12, la solicitarea credincioșilor.

Lumina va fi distribuită de către personalul clerical și maxim 5 voluntari, sâmbătă, începând cu ora 20. Astfel, clericii din fiecare parohie, cu mască și mănuși, vor asigura distribuirea Paștilor și Luminii respectând reglementările din ordonanțele militare. Vor purta banderolă albă și ecuson ștampilat de parohie.

Credincioșii vor primi Paștile sau Sfânta Lumină din prag ori de la fereastră, fără a ieși în stradă. Asociațiile de Proprietari vor desemna un reprezentant.

Preşedintele Iohannis a criticat primul acord dintre BOR şi MAi

În varianta inițială, comunicată marți, acordul a stârnit numeroase critici și a fost denunțat inclusiv de șeful statului.

Șeful statului a fost luat prin surprindere de măsurile anunțate de ministrul de interne. Încă de dimineață a convocat la Cotroceni o întâlnire cu o parte dintre membrii cabinetului și, înainte de a intra la discuții cu aceștia, le-a trasat public sarcinile.

Klaus Iohannis, președintele României: „Voi solicita prim-ministrului Orban și ministrului de Interne să revină asupra acordului și să găsească o formulă care respectă principiul „stați acasă”. Vă spun același lucru ca OMS și specialiștii, stați acasă, altfel, după Sărbători, vom avea înmormântări”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS