7.6 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrecia a plasat în carantină a doua tabără de migranţi

Grecia a plasat în carantină a doua tabără de migranţi

Grecia a plasat în carantină a doua tabără de migranţi săptămâna aceasta după ce un bărbat de 53 de ani a fost testat pozitiv pentru coronavirus, a declarat duminică Ministerul Migraţiei, informează aawast.com.

Un bărbat afgan, care a fost găsit infectat, trăieşte împreună cu familia sa în tabăra Malakasa, situată la 40 de kilometri de Atena, împreună cu alte sute de migranţi şi solicitanţi de azil. El a fost transferat la un spital din Atena.

Persoanele cu care acesta a intrat în contact vor continua să fie testate pe măsură ce agenţia de sănătate publică încearcă să urmărească traseul virusului.

Joi, autorităţile au pus în carantină tabăra de migranţi Ritsona din centrul Greciei după ce 20 de solicitanţi de azil au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus. A fost primul astfel de centru din Grecia afectat de virus de la izbucnirea crizei.

Tabăra din Malakasa, situată la 40 de kilometri nord-est de Atena, va fi pusă în carantină timp de două săptămâni, a declarat ministerul, adăugând că forţele de poliţie care păzeau centrul vor fi întărite.

Un nou centru de tip închis a început să funcţioneze luna trecută pentru migranţii care au ajuns în Grecia după 1 martie, a declarat ministerul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS