5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZăpadă de un metru la Rânca, cabanierii plâng după turiști

Zăpadă de un metru la Rânca, cabanierii plâng după turiști

A nins din abundență în ultimele zile la Rânca, iar zăpada măsoară peste un metru.

Cabanierii, care au rămas în zonă pe perioada stării de urgență, plâng după turiști și vorbesc despre un sezon și chiar an compromis din punct de vedere turistic. De altfel, perioada de iarnă era vitală pentru majoritatea investitorilor din stațiunea montană Rânca, având în vedere sezonul sporturilor de iarnă.

De asemenea, anul acesta nu a lipsit zăpada și există condiții ideale chiar pentru deschiderea tuturor pârtiilor de schi. Este vorba de șase pârtii de schi care acum sunt neamenajate și care rămân închise din cauza coronavirusului.

Lucrătorii au fost trimiși în șomaj

Unul dintre investitorii din Rânca este Constantin Pănescu. Acesta este și președintele Asociației Concesionarior din Rânca. Pe de o parte, cantitatea mare de zăpadă din munte îl bucură pe Constantin Pănescu, iar pe de altă parte lipsa totală a turiștilor îl mâhnește. Știe că întreg sezonul a fost compromis și va fi nevoie de o susținere consistentă din partea statului pentru revitalizarea domeniului horeca, atunci când pandemia de coronavirus se va încheia.

„Este zăpadă e un metru în Rânca și cu un ochi plâng și cu altul râd. Ar fi fost un sezon de schi bun pentru toată lumea. Sunt foarte multe lucruri blocate acum. Cazarea și restaurantele nu mai funcționează. Angajații sunt în șomaj sau în șomaj tehnic. Noi nu mai producem și nu mai investim nimic. Nimeni nu mai are încasări. Ne-am retras în munte, la Rânca, și plângem când vedem pustiul din jur. Nu este nimeni“, a declarat Constantin Pănescu.

În Rânca sunt peste o mie de unități de cazare, precum și unități de alimentație publică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS