10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimăria Craiova, daţi drumul presei la şedinţele online ale consiliului local!

Primăria Craiova, daţi drumul presei la şedinţele online ale consiliului local!

Consiliul a votat săptămâna trecută alocarea a peste 100.000 de euro pentru aspersoare, în plină criză de coronavirus. Unii au considerat asta o sfidare şi de aici un întreg scandal. Informaţiile au venit „pe surse”, pentru că, în plină eră tehnologică şi în aceste condiţii excepţionale, primăria nu este în stare să asigure accesul presei la şedinţele online ale consiliului local.

Ştirea că Primăria Craiova cumpără aspersoare de peste 100.000 de euro în plină pandemie de coronavirus a dat naştere la scandal. Situaţia, pe scurt: săptămâna trecută, consiliul local a votat o nouă rectificare bugetară. Printre altele, au fost alocaţi 500.000 de lei pentru aspersoare pup-up în zonele Parc Rovine (200.000 lei) şi Pasaj Pod Electro-Auchan (300.000 lei). În urmă cu aproape doi ani, primăria a mai alocat aproape un milion de lei pentru spaţiile verzi de pe strada Râului, părculeţul de la Liceul Pedagogic şi spaţiile de pe Calea Severinului. Suma din acest an probabil că nu atrăgea atenţia dacă nu era contextul în care a venit. „Oare, aspersoarele erau prioritatea primăriei acum? Cum au votat consilierii PNL? Nu cumva ar fi trebuit să alocăm banii pentru sistemul sanitar?”. De aici, un întreg şir de scuze şi acuze.

Au votat între ei

Trebuie spus că reprezentanţii presei nu au avut acces la prima şedinţă online din istoria consiliului local. Asta, deşi există pe internet aplicaţii care pot  asigura videoconferinţe pentru 200 de utilizatori. În lipsa informaţiilor, au apărut speculaţiile. Cert este că banii pentru aspersoare au fost votaţi. Cearta este dacă consilierii PNL, şase la număr, au votat pentru acest lucru sau nu. Conform informaţiilor noastre, au votat împotrivă. Primăria, prin viceprimarul Stelian Bărăgan, se disculpă: „Am deschis un capitol bugetar, dar asta nu înseamnă că vom cheltui aceşti bani. În opinia mea, nu se vor cheltui, pentru că prioritară este această criză, a coronavirusului”. Totuşi, dacă aspersoarele nu sunt prioritare în situaţia în care ne aflăm, este interesant de aflat de ce nu au fost retrase de pe ordinea de zi de primarul Mihail Genoiu.  

La rândul său, Marian Vasile, de la PNL, spune: „Noi, consilierii PNL, facem în continuare opoziţie şi taxăm derapajele PSD în cheltuirea banilor (mai ales că ne aflăm într-o situaţie de criză)”. Rămâne de văzut dacă banii vor fi cheltuiţi, efectiv. Cert este că bătălia politică continuă, chiar şi în vreme de coronavirus, iar acesta a fost doar unul dintre episoade. Însă, în această perioadă grea, primăria poate face un lucru simplu, pentru craioveni: să permită presei accesul la şedinţele online ale consiliului local, astfel încât noi să vă putem informa direct de la sursă. Şi astfel de episoade să nu mai aibă loc. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS