6.4 C
Craiova
miercuri, 11 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn avion cu 234 de persoane la bord a aterizat forţat lângă Moscova

Un avion cu 234 de persoane la bord a aterizat forţat lângă Moscova

Un avion de pasageri a efectuat miercuri o aterizare forţată pe un câmp aflat la câţiva kilometri de un aeroport din Moscova, în urma unui incendiu la unul dintre motoarele aeronavei, au declarat surse din cadrul autorităţilor ruse, citate de TASS, care au precizat că nu s-au înregistrat decese, transmite Mediafax.

Un avion de pasageri a aterizat fortat. „Avionul a aterizat pe burtă pe un câmp aflat în apropiere de satul Rybaki, care este la aproximativ 3-5 kilometri depărtare de pista aeroportului Jukovski”, a afirmat o sursă.

Aeronava se indrepta catre Crimeea

Aeronava de tip Airbus A321, a companiei Ural Airlines, la bordul căreia se aflau 234 de persoane, inclusiv şapte membri ai echipajului, a decolat de la aeroportul Jukovski din regiunea Moscovei şi se îndrepta spre Simferopol în Crimeea.

„Potrivit versiunii preliminare, o pasăre a lovit un motor, ceea ce a dus la un incendiu. În cursul aterizării, avionul a depăşit pista”, a transmis o sursă, preluata de Mediafax.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS