17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLacrimile de crocodil ale PSD

Lacrimile de crocodil ale PSD

În timp ce deplâng demolarea monumentelor istorice din Craiova, parlamentarii PSD modifică legile în favoarea rechinilor imobiliari.

V-a surprins ştirea că imobilul care adăpostea fostul Liceu Sanitar din Craiova a fost pus la pământ, peste noapte? N-ar fi trebuit. Gazeta de Sud a avertizat cu mult timp înainte că aşa se va întâmpla, zona „Împăratul Traian“ fiind deosebit de atractivă pentru dezvoltatorii imobiliari.

Proprietarul obţinuse autorizaţie de demolare numai pentru anexe, nu şi pentru corpul principal de clădire, care se afla în plină procedură de clasare ca monument istoric. Totuşi, investitorii care vor să ridice acolo blocuri nu au mai avut răbdare să vadă cum se finalizează procedura şi au demolat clădirea ilegal, după cum ne-a informat primăria. Reprezentanţii municipalităţii s-au deplasat la faţa locului tardiv, doar ca să constate situaţia.

Mi-a rămas pe retină poza pe care şi-au făcut-o reprezentanţii primăriei. Spăşiţi, cu capul plecat. Mai lipseau lacrimile de crocodil.
În fotografie, de la stânga la dreapta, îi avem pe Mircea Diaconescu – fostul arhitect-șef al orașului şi actual consilier al primarului, primarul Mihail Genoiu, Gabriela Miereanu – arhitectul-șef al Craiovei, și Octavian Mateescu – șeful Poliției Locale. Pe fundal, se observă clădirea istorică a fostului Liceu Sanitar, făcută praf. Aceasta este, practic, imaginea unui oraş îngenunchiat, în care clădirile istorice se prăbuşesc la pachet cu autoritatea instituţiilor publice.

În 2017, GdS a relatat cu lux de amănunte cum a dispărut peste noapte o altă clădire de pe aceeaşi astradă, aflată chiar vizavi de fostul Liceu Sanitar. Era vorba despre una dintre afacerile imobiliare ale italianului Vincenzo Ioele, zis Emilio. Noi am scris, autorităţile s-au făcut că plouă.

Am arătat, la vremea respectivă, care erau conexiunile oamenilor implicaţi în afacere cu PSD, partidul aflat la guvernare. Ironia este că în acea clădire funcţionase, până înainte de demolare, chiar o instituţie din subordinea primăriei, Teatrul „Colibri“. Credeţi că cei de la primărie chiar nu au ştiut nimic? În plin scandal, primăria a păstrat o tăcere suspectă şi vinovată.

În luna martie 2019, o altă clădire din aceeaşi zonă a fost pusă la pământ, în ciuda deciziei de sistare a lucrărilor. Şi tot în această primăvară poliţiştii au făcut percheziţii într-un alt dosar imobiliar, ce priveşte ridicarea unui bloc pe amintita stradă.

Fără autoritate, primăria nu mai inspiră nici un fel de respect. Pur şi simplu, nu mai este luată în serios de nimeni.

Contează însă foarte mult şi semnalul pe care îl dai, politic, dacă vreţi. În 2018, 13 parlamentari PSD, mulţi de la Dolj, au iniţiat un proiect pentru modificarea Legii nr. 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcţii. Proiectul viza exclusiv eliminarea unui anumit text din legea în vigoare (art. 24, alin. a), care spune că demolarea fără autorizaţie a unui monument istoric este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la trei luni la un an. Motivaţia oficială era aceea că se doreşte „decongestionarea“ instanţelor.

Practic, PSD vrea să dea drumul la demolări în centrele istorice ale oraşelor, vinovaţii riscând cel mult o amendă. Dragi parlamentari PSD de Dolj, retrăgeţi-vă semnăturile de pe acel proiect de lege, dacă vreţi să arătaţi că vă pare rău de ce se întâmplă. Proiectul nu s-a transformat până acum în lege deoarece există o sesizare de neconstituţionalitate la CCR, depusă de parlamentari de la USR şi PNL. Pe de altă parte, preşedintele a retrimis-o în parlament, pentru reexaminare. Dar cum majoritatea PSD-ALDE este la putere, proiectul poate să revină pe ordinea de zi, sub o formă sau alta.

De fapt, nu ar trebui să ne mire semnalul dat de PSD. Însăşi firma Tel Drum, de care a fost legat numele lui Liviu Dragnea, este anchetată de procurori pentru că ar fi realizat lucrări fără autorizaţie pe strada Râului, din Craiova. Iar articolul pe care parlamentarii PSD îl voiau eliminat acoperea inclusiv speţa Tel Drum. Aşadar, domnilor de la primărie, ce facem? Aşteptăm următoarea poză?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS