5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe spun managerii de licee despre cele două fete dispărute în Caracal

Ce spun managerii de licee despre cele două fete dispărute în Caracal

Alexandra Măceșeanu era elevă la Liceul ”Mihai Viteazul” din Olt.

Cele două fete dispărute în Caracal erau eleve la liceu. Alexandra Măceșanu studia la Liceul Mihai Viteazul din Caracal, iar Luiza Melencu la Colegiul Tehnic ”C.D Nenițescu” Craiova.

Cele două fete dispărute în Caracal aveau o situație școlară bună. Alexandra Măceșanu a absolvit anul școlar cu media generală peste 9, după cum spune managerul școlii.

”Alexandra era un copil foarte bun. Era la specializare de științe sociale și a absolvit clasa a IX-a cu media 9,02. Era un copil foarte bun care și-a văzut mereu de drum. Era un copil cum poate mulți părinți își doresc. Făcea parte dintr-un ansamblu de dans popular și din ce știu lua și curusri de chitară. Era un copil care nu avea preocupări decât legate de școală”, a spus Liviu Mitroi managerul Liceului ”Mihai Viteazul” din Caracal.

Directorul a mai precizat că din informațiile primite de la o salariată a școlii Alexandra nu obișnuia să ia ocazia. ”Alexandra venea la școală cu un microbuz care o aducea din Dobrești la Caracal. Și chiar mi-a spus o doamnă îngrijitor care era cu ea din localitate că evita să se urce la ocazie. Dumneai a încercat de câteva ori să o ia cu mașina personală să o aducă la școală și Alexandra a refuzat-o.  A spus că așteaptă microbuzul. Probabil că de această dată fata a văzut un om în vârstă care i-a inspirat încredere și nu a știut că este un monstru. Și eu aș fi avut înceredere într-un om în vârstă, dar de data aceasta s-a dovedit că este un monstru”, a mai spus directorul liceului din Caracal.


Luiza nu avea absențe

Și Luiza Melencu din Dioști, Dolj, dispărută tot în Caracal avea o situație școlară bună. Ea studia la Colegiul Tehnic ”C.D. Nenițescu” din Craiova. Potrivit managerului colegiului, eleva Luiza nu făcea naveta pentru că stătea la căminul liceului.

”Era o fată foarte liniștită și cuminte. Nu ne-a ridicat probleme. Driginta și profesorii de la clasă au fost uimiți de dispriția ei. Ei au exclus că ar fi putut să plece cu cineva, pentru că era foarte cuminte. Fata stătea la cămin, nu avea absențe și era implicată în toate activitățile de la clasă și din școală. Chiar avea note la toate disciplinele și am sperat mereu că se va  întoarce”, a precizat Carmen Dașveanu, directorul Colegiului Tehnic ”CD Nenițescu” din Craiova. Potrivit directorului școlii, Luiza ar fi ajuns în Caracal să scoată bani trimiși de un părinte care lucra în străinătate.

”Știm că ea a plecat într-o zi de weekend de la Dioști la Caracal să scoată niște bani pentru că avea pe unul din părinți în Spania. Și atunci a dispărut. Se pare că s-a urcat într-o mașină de ocazie, dar poliștii nu au identificat mașina respectivă ”, a mai precizat Carmen Dașoveanu, directorul Colegiului Tehnic ”C.D. Nenițescu” Craiova. Luiza Melencu a dispărut la începutul lunii aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS