14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat a supravieţuit după ce s-a aruncat în cascada Niagara

Un bărbat a supravieţuit după ce s-a aruncat în cascada Niagara

Un bărbat care s-a aruncat voluntar în mijlocul puternicelor căderi de apă ale cascadei Niagara a fost găsit în siguranţă la peste 50 de metri în aval, a anunţat miercuri poliţia canadiană, relatează AFP, potrivit agerpres.

Poliţia din cadrul Niagara Parks a primit un apel, în dimineaţa zilei de marţi, la ora locală 04:00. Apelul semnala prezenţa unui „om în situaţie de criză” în amonte de faimoasele căderi de apă.

La sosirea poliţiei, persoana respectivă escalada barierele de protecţie. Apoi s-a aruncat în apă, au precizat autorităţile într-un mesaj publicat pe Twitter.

În urma căutărilor efectuate la baza cascadei, bărbatul a fost găsit în siguranţă pe o stâncă. ” Rănile nu prezentau un risc pentru supravieţuirea sa” şi a fost transferat apoi la spital pentru îngrijiri, a indicat poliţia.

Bărbatul, care s-a aruncat în apă din partea canadiană a cascadei Niagara, la graniţa cu Statele Unite, a supravieţuit unei căderi de aproximativ 57 de metri.

Identitatea sa nu a fost dezvăluită de poliţie.

Este a doua persoană care a reuşit să supravieţuiască, fără elemente de protecţie, după o cădere în cascadă, după un american care a avut o tentativă de sinucidere în 2003, potrivit canalului canadian CBC.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS