Elena Udrea (Foto: expresspress.ro)
Elena Udrea (Foto: expresspress.ro)

Elena Udrea confirmă, într-o postare pe Facebook, că s-a întors în țară. Ea spune că a renunțat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica. Motivul este acela că vrea să își crească fetița acasă, scrie Hotnews.

Udrea precizează că a intrat în țară luni dimineață, la ora 06.00, prin vama Giurgiu. „Am ales o variantă mai rapidă decât să aștept o cursă de azi, spre Otopeni. Nicio altă speculație nu își are rostul”, a explicat ea.

Mesajul postat de Elena Udrea pe pagina sa de Facebook:

„Da, m-am întors în România. Am renunțat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costă Rică. Decizia am luat-o imediat după ce am fost eliberată în decembrie. Dar au fost cauze obiective pantru care s-a întâmplat abia acum: finalizarea actelor fetiței mele Eva și, închiderea procedurii de extrădare.

Am ales să cer protecție în Costă Rică în condițiile în care tocmai aflasem că sunt însărcinată. Iar evoluția în dosarul Gala Bute demonstra că este vorba de o execuție, nu de o judecată corectă, în baza legii. Am vrut astfel să îmi nasc copilul în siguranță. Însă, știți că am fost arestată când Eva avea 13 zile. Doar faptul că Dumnezeu a vrut să o nasc mai devreme a făcut că ea să vină pe lume în libertate“, a scris Elena Udrea.

Vreau să îmi cresc copilul acasă

Elena Udrea spune că motivul pentru care s-a întors este că vrea să îşi crească fetiţa în România.

„ Așa cum am spus mereu, nu mi-am dorit niciodată să trăiesc în altă parte decât în țară mea și am așteptat cu nerăbdare momentul în care să mă pot întoarce.

Vreau să îmi cresc copilul Acasă, să o botez la biserica unde m-am rugat să devin mama, cu familia mea și cei cu adevărat apropiați mie, alături de noi.

Referitor la procesele pe care încă le am în instanța, cred că mă voi apară mai bine de aici decât de departe, împotriva abuzurilor care s-au făcut și în cazul meu.

Am ales să postez acest mesaj din respect față de cei interesați și față de presă care încearcă să afle adevărul despre prezența mea Acasă. Știu că o face din bună credință și din dorința de a-și informa corect publicul.

Mulțumesc celor care îmi urează bun venit și va mulțumesc tuturor pentru înțelegere!
Doamne, ajută!

P.S. Am intrat în țară prin vama Giurgiu, la ora șase în această dimineață. Am ales o varianta mai rapidă decât să aștept o cursa de azi, spre Otopeni. Nicio altă speculație nu își are rostul“, a scris Elena Udrea.