17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSurprizele pentru ziua copilului au sosit mai devreme, în curtea Secţie 5 Poliţie Craiova

Surprizele pentru ziua copilului au sosit mai devreme, în curtea Secţie 5 Poliţie Craiova

Poliţişti din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au primit vizita a peste 300 de copii din clasele primare şi gimnaziale ale mai multor unităţi de învăţământ din municipiu.
Astfel, cu sprijinul unei grupe de intervenție din cadru Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj, cu sprijinul unui echipaj de lucrători din cadrul Serviciului Criminalistic, dar și cu ajutorul prezenţei a patru conductori câini, din cadrul Poliției Municipiului Craiova, au fost concepute mai multe ateliere de lucru.
Cei mici au avut ocazia să interacționeze cu polițiștii, să cunoască mediul lor de lucru, au descoperit unicitatea desenului lor papilar şi au fost entuziasmaţi să cunoască îndeaproape și să utilizeze dotările autospecialelor de poliție.
Un alt moment de maxim interes a fost acela în care câinii din dotarea poliției și-au demonstrat abilitățile, arătându-le copiilor atât elemente de disciplină cât și giumbușlucurile de care sunt capabili, impresionându-i, totodată, cu tehnicile de imobilizare a infractorului.
Elevii au avut parte și de un instructaj, mesajul principal fiind ” AI GRIJĂ DE VIAȚA TA….”, instructaj ce a privit circulația pe drumurile publice.
Poliţiştii le-au prezentat imagini, cu ajutorul cărora copiii să înțeleagă mai ușor informația transmisă.
Activitatea s-a bucurat de un real succes în rândul tuturor celor aproximativ 340 de participanți, toți plecând cu promisiunea că se vor întoarce și, mai mult decât atât, că se vor îndrepta cu drag către această profesie.

De asemenea, şi poliţişti din cadrul Poliției Orașului Bechet au desfăşurat, la liceul teoretic din localitate, o dezbaterea pe tema „Circulația rutieră pe drumurile publice – PIETONI, ACCIDENTE ȘI URMĂRI”, la care au participat 200 elevi şi 10 cadre didactice.
Cu această ocazie au fost făcute recomandări cu caracter educativ-preventiv, care să-i ţină departe pe tineri de evenimentele neplăcute care se pot produce în trafic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS