Un elev a fost ucis, iar alţi 8 au fost răniţi după ce atacatorii au deschis focul în STEM – School Highlands Ranch, potrivit www.nytimes.com. Autorităţile au transmis că cea mai tânără victimă are 15 ani, în timp ce elevul decedat avea 18 ani.
„Știm că doi indivizi au intrat în școală şi au tras în liceenii din două clase”, a declarat şeriful Tony Spurlock din Douglas la o conferință de presă.
Doi suspecţi, un adult şi un adolescent au fost capturaţi de poliţie după un schimb de focuri. Autorităţiile sunt încă în stare de alertă şi caută un posibil al treilea suspect. În campusul unde s-a petrecut atacul învaţă peste 1800 de elevi.
Institutul se află la mai puţin de 13 km de Liceul Columbine, unde în urmă cu două decenii doi tineri au deschis focul şi au ucis 12 elevi şi un profesor, înainte de a se sinucide.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.