14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProcurorul general face luni declaraţii privind „soluţionarea unei cauze istorice“

Procurorul general face luni declaraţii privind „soluţionarea unei cauze istorice“

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, va face o declaraţie de presă, la ora 11.00, referitoare la soluţionarea unei cauze istorice, potrivit unui anunţ al structurii de parchet, scrie Mediafax.

Miercuri, procurorul general al României, Augustin Lazăr, căruia din ce în ce mai multe personalităţi şi politicieni îi cer să-şi retragă candidatura, va susţine interviul în faţa ministrului Tudorel Toader pentru un nou mandat. Este prima dată când Lazăr ar putea răspunde faţă în faţă acuzaţiilor potrivit cărora a refuzat să-l elibereze în două rânduri pe disidentul anticomunist Iulius Filip.
Primii care s-au sesizat după ce actualul procuror al României a fost acuzat că ar fi refuzat eliberarea condiţionată a disidentului Iulius Filip au fost inspectorii de la Inspecţia Judiciară. Verificările sunt în curs la instituţia condusă de Lucian Netejoru.

O anchetă a început din nou şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care a decis reverificarea trecutului lui Lazăr, după ce în spaţiul public au apărut informaţiile referitoare la perioada când acesta a îndeplinit periodic şi atribuţii privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situaţia tuturor condamnaţilor ce îndeplineau fracţia de pedeapsă pentru liberare. Verificările sunt şi la această instituţie în curs.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS