17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 20 de organizații civice îi cer lui Iohannis referendum pentru justiție și îi sugereză posibile întrebări

Peste 20 de organizații civice îi cer lui Iohannis referendum pentru justiție și îi sugereză posibile întrebări

Peste 20 de organizații civice, între care Corupția ucide, Geeks For Democracy, Inițiativa România, i-au trimis președintelui Klaus Iohannis o scrisoare comună în care îi cer să semneze un decret de organizare a unui referendum privind „continuarea luptei împotriva corupției și a asigurării integrității funcției publice” și îi sugerează mai multe posibile întrebări, scrie Hotnews.

Organizațiile civice semnatare, care s-au implicat în protestele de stradă ce au urmat emiterii OUG 13, îi reamintesc președintelui apelul pe care i l-au trimis încă din decembrie 2018 pentru organizarea unui referendum prin care „românii să-și exprime voința cu privire la relaxarea sau înăsprirea legislației în materie penală”.

Asociațiile civice îi cer președintelui emiterea unui decret de organizare a unui referendum, în 26 mai, privind „continuarea luptei împotriva corupției și a asigurării integrității funcției publice” și organizarea de consultări cu organizații ale societății civile și asociații profesionale ale procurorilor și judecătorilor pentru a asculta opinii privind formularea uneia sau mai multor întrebări care să apară pe buletinul de vot la referendum.

Argumentele organizațiilor civice pentru referendum în ziua alegerilor europrlamentare:
„Continuarea, în disprețul angajamentelor internaționale, al opiniilor exprimate de cele mai reprezentative asociații ale magistraților și al voinței a sute de mii de români care s-au exprimat în stradă pentru continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice, a subordonării politice a instituțiilor sistemului judiciar de către Guvern și Parlament;
Înființarea de structuri judiciare, subordonate politic, prin care se încearcă intimidarea și eliminarea din profesie a magistraților incomozi puterii politice, în contradicție cu cerințele exprimate de Comisia Europeană, Comisia de la Veneția sau Grupul Statelor împotriva Corupției al Consiliului Europei;
Modificările aduse în ultimii 2 ani legilor justiției și codurilor penale, prin care este slăbită capacitatea de luptă împotriva corupției la nivel înalt (și nu numai) a instituțiilor independente ale statului;
Riscul activării articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene, care poate duce la suspendarea anumitor drepturi ale României ca stat-membru UE, inclusiv suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE, pentru încălcarea gravă a valorilor UE și a principiilor statului de drept;
Rezultatele sondajului sociologic reprezentativ la nivel național (www.g4d.ro/studiu_amnistie), comandat de partenerii noștri din grupul civic Geeks for Democracy și realizat de ISSPOL în perioada 4-10 decembrie 2018, care a arătat că majoritatea covârșitoare a românilor dorește continuarea luptei împotriva corupției, consolidarea apartenenței la Uniunea Europeană și oprirea tentativelor puterii de a asigura impunitate politicienilor pentru fapte de corupție”.
Posibile întrebări la referendum

Asociațiile civice îi transmit președintelui sugestii privind formularea uneia sau mai multor întrebări la care românii să răspundă la referendum:
Sunteți de acord cu înăsprirea legislației penale pentru infracțiunile de corupție și de serviciu?
Sunteți de acord ca cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție să nu poată fi aleși în organele administrației publice locale și centrale până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării?
Sunteți de acord ca legile justiției și politica penală a României să fie făcute exclusiv în Parlament, după consultarea și în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția, GRECO și Comisiei Europene prin rapoartele privind Mecanismul de cooperare și verificare?
De asemenea, organizațiile civice le cer românilor care vor referendum să semneze o petiție inițiată de grupul civic Reset în 13 martie, când Curtea Constituțională a decis că un referendum în ziua alegerilor europarlamentare este constituțional.

Cele 22 de asociații care semnează apelul către Iohannis sunt: #activAG Pitești, Actiunea Civica, Aradul Civic, Brasovul Civic, Corupția ucide, Evoluție În Instituție, Geeks For Democracy, Inițiativa România, Initiativa Timisoara, Oradea Civica 2017, ProCivic Baia Mare, Reactiv Brasov, Reset, #REZISTENȚA, #rezist Constanța, #Rezist Ingolstadt. Și eu sunt din România, Rezist Milano, #Rezist Marseille, Stafeta Steagului Uniunii Europene, Umbrela Anticorupție Cluj, Valea Jiului Society, VeDem Just – Asociația Voci pentru Democrație și Justiție și Vă vedem din Sibiu.

Președintele Klaus Iohannis a spus, marți, că este „aproape hotărât” să organizeze un referendum pe data de 26 mai, când vor avea loc alegerile europarlamentare, și că alături de echipa de la Cotroceni lucrează foarte intens la acest lucru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS