Noile reguli de TVA, mai eficiente pentru comerțul electronic din UE



Vânzările online în cadrul UE ajung anual la aproximativ 550 miliarde euro, aproximativ 96 miliarde euro provenind din vânzări transfrontaliere. Una dintre consecințele majore ale dezvoltării comerțului online este că legislația de TVA trebuie să țină pasul și să se adapteze evoluției afacerilor, potrivit hotnews.

Astfel, Consiliul European a adoptat în decembrie 2018 noul pachet legislativ privind vânzările de bunuri și servicii online în cadrul Uniunii Europene care va schimba radical regulile de TVA, implementarea sa urmând să aibă loc în două etape, respectiv în 2019 și 2021.

Odată ce modificările intră în vigoare, noul regim Mini One Stop Shop (MOSS) va avea un impact major pentru companiile care vând bunuri și servicii online, în special pentru cele care practică vânzări la distanță și cele care facilitează tranzacții online prin platforme sau interfețe electronice.

Se așteaptă ca noile reguli să faciliteze accesul companiilor la un comerț european mai bun și să contribuie la reducerea semnificativă a costurilor cu raportarea/conformarea în diverse State Membre.

Prin urmare, este indicat ca în următoarea perioadă, atât companiile care au activități în domeniu, cât și cele care intenționează să aibă astfel de activități, să efectueze o analiză amănunțită pentru a putea beneficia de noile reguli de simplificare și pentru a se proteja de eventualele riscuri de TVA.

Cum funcționează MOSS?

Regimul MOSS (valabil încă din 2015) este aplicabil furnizorilor de servicii electronice de telecomunicații, radiodifuziune sau televiziune (“furnizori de servicii pe cale electronică”) către clienți persoane fizice/ neimpozabile (“servicii B2C”).

Prin optarea aplicării regimului MOSS, furnizorii de servicii pe cale electronică nu mai sunt obligați să se înregistreze în scopuri de TVA în fiecare stat membru al clienților săi către care prestează servicii și au posibilitatea de a folosi codul de TVA din statul membru în care sunt stabiliți.

Practic, furnizorii de servicii pe cale electronică B2C care aplică MOSS:

  • colectează TVA în funcție de cota TVA aplicabilă statului membru în care se află consumatorii lor;
  • declară TVA colectată pentru fiecare stat membru printr-o declarație specială pusă la dispoziție pe platforma online a statului membru unde sunt stabiliți;
  • plătesc TVA colectată într-un cont special alocat de către autoritățile statului membru în care sunt stabiliți, respectiv, urmând ca respectivul stat membru să aloce plățile către fiecare stat membru în cauză (în funcție de cota aplicabilă).

Ce se schimbă?


Începând cu ianuarie 2019 au loc schimbări minore, însă binevenite pentru furnizorii de servicii pe cale electronică și anume:

Introducerea plafoanelor

În trecut, sistemul nu prevedea un plafon pentru aplicarea MOSS. Indiferent de volumul vânzărilor, furnizorii care aveau obligația colectării taxei ar fi trebuit să se înregistreze în statul membru de consum, suportând costuri semnificative privind conformarea fiscală în fiecare stat membru.

Începând cu 1 ianuarie 2019 este instituit plafonul de 10.000 euro. Astfel, pentru furnizorii de servicii pe cale electronică, cu o cifră de afaceri până în 10.000 euro/an provenită din serviciile B2C oferite, locul prestării serviciilor va fi considerat în statul membru de stabilire al furnizorilor. Altfel spus, pentru vânzările până în pragul de 10.000 euro/an se va aplica și plăti TVA din statul membru în care furnizorii de servicii sunt stabiliți.

Prin introducerea acestui plafon se așteaptă ca două treimi dintre furnizorii care aplică MOSS în prezent să nu mai fie obligați să îl aplice.

În plus, dacă cifra de afaceri provenită din totalul acestor vânzări nu depășește pragul de 100.000 euro/an, furnizorii de servicii vor putea furniza doar un singur element probatoriu care să demonstreze locul în care este stabilit clientul (până în prezent erau necesare două elemente, indiferent de cifra de afaceri).

Simplificarea procedurii de facturare

Furnizorii de servicii electronice care utilizează MOSS nu mai sunt obligați să respecte normele de facturare din fiecare stat membru de consum (i.e. unde se află clienții săi), fiind aplicabile numai regulile de facturare din statul membru de identificare pentru MOSS.

Această prevedere vine în susținerea altor inițiative cu privire la un regulament unic de facturare în interiorul UE.

Extinderea aplicării MOSS și de către persoane nestabilite în cadrul UE

O persoană impozabilă nestabilită în cadrul UE, dar care este înregistrată în scopuri de TVA/obligată să se înregistreze în scopuri de TVA într-un Stat Membru, poate folosi MOSS (pentru persoane impozabile Non-UE).

Începând cu 2021 au loc schimbări majore, dintre care amintim:

  • Extinderea aplicării MOSS pentru vânzarea de bunuri la distanță, precum și pentru furnizarea de servicii către persoane neimpozabile (în cadrul UE);
  • Extinderea plafonului de 10.000 euro (menționat mai sus pentru servicii) pentru vânzările la distanță de bunuri;
  • Extinderea aplicării MOSS și de către persoane impozabile nestabilite în cadrul UE (în anumite condiții);
  • Eliminarea plafonului de 22 euro aplicabil scutirii de TVA în cazul importului de bunuri.
Concluzii
Prin introducerea acestor modificări, Comisia Europeană urmărește, pe de o parte, alinierea “procedurilor” pentru a face tranzacționarea pe piață unică UE similară celei în Statul Membru de reședința a companiilor implicate și, pe de altă parte, reducerea poverii administrative și implicit a costurilor suportate de aceste companii (pentru înregistrare/conformare în diverse State Membre).
Rămâne de văzut cum va implementa și România noile modificări ale Comisiei și, mai ales, cum va reuși să se alăture celorlalte state membre în acest trend al digitalizării.
Un articol semnat de Ramona Țariuc, Director Taxe Indirecte Deloitte România și Dragoș Bădescu, Senior Consultant Taxe Indirecte Deloitte România



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 12 martie 2019

Actualitate

» 140 de radiografii au fost găsite ascunse în vestiarele a trei medici de la Spitalul Județean de Urgență Slatina
» Educatoarea de la Braşov care a lovit și încuiat în debara un copil de 5 ani şi-a dat demisia / Ancheta confirmă acuzațiile „în parte”
» Viorica Dăncilă l-a readus pe Victor Negrescu în Guvern, în calitate de consilier onorific
» Venezuela: Un cunoscut ziarist a fost reținut de serviciile secrete
» (Galerie Foto) Cea mai scumpă mașină din lume vine de la Bugatti
» Învățătorul din Iași care a corectat greșit tema unui copil, găsit vinovat de comisia de evaluare
» Protecţia Consumatorilor a amendat comercianţii de legume şi fructe
» Mai mulţi primari au anunţat că organizează proteste pentru drumuri mai bune
» Maseuzele de la un club erotic din București vor autostrăzi și se alătură demersului lui Ștefan Mandachi
» Poliţiştii locali au verificat magazinele de materiale de construcţii
» Brexit: UE, pesimistă, afirmă că s-a tras și “ultimul glonț” / Avertismentul lui Juncker: Nu va exista o a treia șansă
» ATENTIE la tentativele de inselaciune cu lozuri in plic falsificate !
» Declarația unică 2019, PFA și alte persoane fizice: Guvernul prelungește termenul de depunere
» Închisoare pe viaţă pentru craioveanca care împins o tânără în faţa metroului
» Vâlcea: Un şofer a fugit de la faţa locului după ce a provocat un accident rutier
» Interlopul Nuțu Cămătaru, eliberat condiționat în baza recursului compensatoriu / A executat un an și câteva luni din pedeapsa de aproape 6 ani
» Copiii din Italia vor fi trimiși acasă dacă nu sunt vaccinați, după intrarea în vigoare a noii legi
» Rezolvarea subiectelor la matematică la simularea evaluării naționale, clasa a VII-a. Prof. Roxana Goga: „La geometrie trebuia să gândeşti mai mult”
» Ce beneficii primesc angajaţii români în funcţie de domeniul în care lucrează
» Un avion a fost nevoit să se întoarcă la sol pentru că o mamă își uitase copilul: ”Domnul fie cu noi. Putem să ne întoarcem?”
» Tir răsturnat într-un sens giratoriu
» Eroare în subiectele la română de la simularea evaluării naționale. O poezie a lui Heinrich Heine, atribuită lui Șt. O. Iosif / Critic: „Ne întâlnim din nou cu un malpraxis pedagogic în întocmirea subiectelor de examen”
» Subiecte la matematică la simulare evaluare națională 2019. Testele primite de elevii din clasele a VII-a și a VIII-a

Dolj

» 3.000 de fermieri doljeni şi-au cerut subvenţiile la APIA
» Suspiciuni de fals şi abuz în serviciu la DSP Dolj
» Pușcărie pe viaţă pentru crima de la metrou
» Facturi uriașe la întreținere pentru craioveni
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» Scandalul privind numirea unui director la CSM Târgu Jiu continuă
» Localnicii din Scoarţa, supravegheaţi video de autorităţile locale
» Încep lucrările de reabilitare a Casei memoriale „Iosif Keber“

Sport

» Sorin Cârţu, preşedinte cu acte şi cu entuziasm
» Fotbal / Fedele şi Meza Colli, trimişi la echipa a doua
» Fotbal / Sorin Cârţu: Suntem din nou împreună! (VIDEO)

Bani & Afaceri

» Cum obţii 20.000 de lei de la stat pentru panouri fotovoltaice

Sanatate

» Rodia, fructul minune cu cea mai mare cantitate de antioxidanți
» Prunele uscate, o bună sursă de potasiu

Educatie

» Profesor de limba română: „Greşeala de la simularea evaluării naţionale este impardonabilă“
» Subiecte mai grele la simularea de la matematică

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Avertisment de la Volkswagen:”Mașinile de oraș vor dispărea din cauza normelor de poluare!”
» 12 martie: Au fost puse în vânzare primele sticle de Coca-Cola
» Mucusul ar putea fi cheia pentru tratarea bolilor colonului si cailor respiratorii
» Celulita: Cauze, mituri, tratament
» Cele cinci tipuri de insomnie
» De la trenulețe la world wide web: inventatorul care a făcut posibil internetul așa cum îl știi azi
» 3 pași pentru a-ți găsi vocația
» Apple intră în competiție cu Netflix: Producătorul de iPhone-uri va lansa un serviciu de streaming video
» Volkswagen accelerează și anunță că va lansa 70 de noi modele electrice în zece ani. Compania avertizează că trecerea la ”electrice” va duce și la concedieri

Top