10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateOpoziţia prezintă, marţi, moţiunea împotriva ministrului Justiţiei

Opoziţia prezintă, marţi, moţiunea împotriva ministrului Justiţiei

Camera Deputaților dezbate, marți, moțiunea simplă inițiată de grupurile parlamentare ale PNL și USR împotriva ministrului Justiției.
Opoziția îi reproșează lui Tudorel Toader că a condus portofoliul cu cele mai puține promisiuni îndeplinite din programul de guvernare, dar și “campania” împotriva Laurei Codruța Kovesi, fosta șefă a Direcției Anticorupție, aflată în cursa pentru postul de procuror-șef european.
Ședința va începe în legislativ la ora 16.00.
Moțiunea va fi supusă votului miercuri.
Liberalii invoca și faptul că Tudorel Toader a împlinit cele mai puţine puncte din promisiunile făcute în programul de guvernare.
Liviu Dragnea a declarat, întrebat dacă moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției Tudorel Toader are susținerea la vot a grupului PSD, că „vedem miercuri”, însă partidul nu va susține demersul Opoziției.
Totodată, luni, Tudorel Toader a prezentat un raport, după doi ani de activitate la Ministerul Justiției, document care are 85 de pagini. Acesta a precizat că raportul pe care l-a întocmit în acest sens nu conține și proiectele de acte normative pe care Ministerul Justiției le avizează deoarece aceste demersuri sunt curente și nu sunt „atașate de ministrul de la un moment dat”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS