10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: prinşi în flagrant

Mehedinţi: prinşi în flagrant

Polițiștii Compartimentelor Proximitate și Siguranță Publică din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției municipiului Drobeta Turnu, au depistat ieri,  în flagrant doi bărbați de 43 respectiv 44 ani, ambii din comuna Șimian, județul Mehedinți, în timp ce sustrăgeau din incinta unei societăți comerciale situată pe raza municipiului, accesorii confecționate pentru utilaje agricole, în valoare de aproximativ 5000 lei, ce au fost produse în cadrul societății.

Prejudiciul a fost recuperat integral, iar față de cei doi bărbați s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale, urmând ca la definitivarea acestora să fie propusă soluția corespunzătoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS