10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateALERTĂ METEO: Cod galben de zăpadă şi viscol în peste 20 de judeţe din ţară. În restul ţării va ploua şi va fi vânt

ALERTĂ METEO: Cod galben de zăpadă şi viscol în peste 20 de judeţe din ţară. În restul ţării va ploua şi va fi vânt

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme severă, valabilă în mai multe judeţe ale ţării, în intervalul 11 februarie, ora 20.00 – 13 februarie, ora 10.00.
Meteorologii anunţă precipitații în general moderate cantitativ și intensificări temporare ale vântului.
În intervalul menționat, în majoritatea regiunilor temporar vor fi precipitații și local se vor acumula cantități cuprinse între 10 și 20 l/mp. La munte, în Transilvania, în jumătatea de nord a Moldovei și în Maramureș vor fi mai ales ninsori și lapoviță și se va depune strat de zăpadă. În Banat precipitațiile vor fi mixte, iar în Oltenia și Muntenia vor predomina ploile până marți seara (12 februarie) apoi vor fi mai ales ninsori.
Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze cuprinse în general între 45 și 55 km/h, dar mai ales la munte, în vestul și sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei, unde pe parcursul zilei de marți (12 februarie) rafalele vor fi în jurul a 60…70 km/h.

Deasemenea, a fost emisă o avertizare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă în peste 20 de judeţe, în intervalul 11 februarie, ora 22.00 – 13 februarie, ora 02.00.
Vor fi fenomene precum ninsori importante cantitativ, strat consistent de zăpadă și viscol în zona montană. În intervalul menționat în zona montană vor fi ninsori importante cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari la altitudini de peste 1500 m, unde temporar rafalele vor depăși 80…90 km/h și va fi viscol.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS