Ce se întâmplă cu creierul atunci când gravitaţia este zero

Foto: Pixabay


NASA şi-a propus ca până în 2030 să trimită oameni pe Marte. Planul este extrem de ambiţios având în vedere faptul că traseul către planetă va fi parcurs în decursul a trei ani sau şase luni, iar echipajul va trebui să staţioneze pe Planeta Roşie pentru aproximativ doi ani înainte ca alinierea planetelor să permită întoarcerea acasă, scrie descopera.ro.

Călătoria este reprezentată de faptul că astronauţii vor fi nevoiţi să trăiască în gravitaţie zero pentru aproximativ trei ani, cu mult peste recordul de 438 de zile obţinut de către cosmonautul Valery Polyakov. Conform Business Insider, în primele zile ale călătoriilor spaţiale, cercetătorii au încercat să înţeleagă modul în care pot contracara forţa gravitaţională pentru ca racheta să poată asoliza pe Lună.

În prezent, gravitaţia rămâne un punct important de pe agenda ştiinţifică, dar un alt subiect important este modul în care gravitaţia redusă afectează sănătatea astronauţilor, în special cum le este afectat creierul.

Omul a evoluat pentru a trăi în gravitaţia Pământului, nu în gravitaţia zero a spaţiului sau în microgravitaţia de pe Marte. Călătoriile anterioare ale astronauţilor în spaţiu, cât şi perioadele pe care ei le-au petrecut pe Staţia Spaţială Internaţională, ne-au arătat că faţa lor devine roşie şi umflată în lipsa gravitaţiei, fenomen cunoscut cu denumirea de „efectul Charlie Brown”. Acest lucru are loc din cauza faptului că majoritatea fluidelor corpului îşi schimbă direcţia, fiind concentrate în cea mai mare parte în zona capului.

Această modificare a direcţiei fluidelor este asociată şi cu răul de mişcare în spaţiu, durerile de cap şi ameţeala. Recent, efectul a mai fost asociat şi cu vederea înceţăşată din cauza presiunii acumulate a fluxului sanguin şi a faptului că în interiorul craniului, creierul pluteşte ascendent.


Deşi NASA consideră acest efect cel mai mare pericol pentru sănătate al unei călătorii către Marte, momentan cauza şi modul în care poate fi prevenit rămâne un mister. Una dintre ipotezele specialiştilor este că, în imponderabilitate, creierul primeşte prea mult sânge din cauză că monoxidul de azot, o moleculă invizibilă ce se află de obicei în fluxul sanguin, începe să se acumuleze. Acest lucru face ca arterele ce alimentează creierul cu sânge să se relaxeze, aşadar se deschid prea mult. Ca rezultat bariera protectoare a creierului poate deveni suprasolicitată. Astfel, apa începe să se acumuleze treptat fapt ce duce la umflarea creierului şi creşterea presiunii.

Pentru a testa teoria, specialiştii au utilizat un aparat ce simulează imponderabilitatea. Cei opt voluntari au fost echipaţi cu un doppler cu ultrasunete portabil ce le-a măsurat fluxul sanguin din arterele care alimentează creierul. De asemenea, în perioada celor patru zile de teste au fost realizate şi teste la nivelul de monoxid de azot din sânge.

Rezultatele iniţiale au arătat o creştere a nivelului de monoxid de azot în urma simulărilor imponderabilităţii, dar şi o creştere a fluxului sanguin din arterele ce alimentează creierului.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 28 decembrie 2018

Actualitate

» Alianţa CNMR cu Armis – Bazele celei mai mari organizaţii economice, sociale, academice şi culturale din România
» Iohannis prelungește mandatul generalului Ciucă la șefia Statului Major
» Iohannis respinge toate propunerile ministrului Apărării pentru șefia Statului Major. O nouă ședință CSAT până la finalul anului
» IGPF: Peste un milion de persoane au tranzitat frontiera în minivacanţa de Crăciun
» DNA a clasat dosarul EADS. Scapă de acuzaţii fostul ministru de Interne, Vasile Blaga, Dinu Pescariu, omul de afaceri Dinu Florică şi Cătălin Harnagea (fost şef SIE)
» CCR a avut de soluţionat peste 80 de sesizări în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare în 2018
» Ce se întâmplă cu creierul atunci când gravitaţia este zero
» Un trailer cu maşini a luat foc pe Autostrada A1. Traficul este îngreunat
» Cutremur în zona seismică Vrancea, cu epicentrul în judeţul Buzău
» CSAT se reuneşte astăzi, la Palatul Cotroceni

Publireportaj

» Deputat Ion Cupă – preşedinte ALDE Dolj

Dolj

» Smiley şi Adrian Sînă cântă la Craiova de Revelion
» Cum a arătat 2018 pentru agricultura doljeană
» Finanţarea pentru drumul expres Craiova-Piteşti, în aer
» Ucis cu bâtele de trei minori şi un tânăr
» Dolj: O tânără băută s-a proptit cu maşina în porţile unei gospodării din Basarabi
» Video – Accident rutier cu opt victime, între care și o gravidă, în Bengești Ciocadia
» Programul autobuzelor RAT Craiova pe 1 ianuarie 2019
» Matteo, Victoriţa Cică şi Nelu Biţână cântă în noaptea de Revelion la Filiaşi
» Droguri de mare risc, găsite la presupuşi proxeneţi din Dolj
» Dolj: Comercianţii ilegali din Filiaşi, amendaţi cu peste 45.000 de lei
» Razie de amploare în Craiova: Au fost verificate aproximativ 560 de maşini
» Mai multe străzi din centrul Craiovei se închid câteva zile pentru spectacolul de Revelion
» Craiova: Un bărbat a murit imediat când a ajuns la serviciu
» Smiley şi Adrian Sînă cântă la Craiova de Revelion
» Anul fiscal 2018, marcat de transferul contribuţiilor la angajat
» Cum a arătat 2018 pentru agricultura doljeană

Gorj

» (Video) Gorj: Peste 200.000 de articole pirotehnice, confiscate de polițiști
» Gorj: Incendiu la o casă de locuit în Iezureni
» Gorj: Tânăr, reţinut pentru furturi din locuinţe
» Program special pentru troleibuze în vacanţa de Anul Nou
» Târgujienii, așteptați în stradă la cumpăna dintre ani, la concert

Olt

» OLT: Continuă inventarierea porcilor din gospodării în urma noilor cazuri de pestă, descoperite la Osica de Sus
» Revelion în stradă în trei localități din Olt. Care sunt invitații  
» Olt: Peste 2.400 de articole pirotehnice, ridicate în urma unui control în Piaţa Zahana din Slatina

Vâlcea

» Antract, No Antidote şi muzică populară, la spectacolul de Revelion din Râmnicu Vâlcea
» Vâlcea: Două case, afectate de incendiul izbucnit din cauza unei candele. Proprietara a fost rănită

Sport

» Haltere / Cristina Iovu riscă suspendarea pe viaţă

Sanatate

» Alimente care previn apariția bolilor de inimă
» Unul din trei spitale din România are risc seismic. SJU Craiova, încadrat în clasa a II-a de risc
» Alimente care previn apariția bolilor de inimă

Educatie

» Primăria comasează grădiniţele de stat cu chirie la privat
» Elevii din clasele a VI-a şi a IX-a ar putea avea la şcoală o nouă disciplină obligatorie
» Primăria comasează grădiniţele de stat cu chirie la privat

Magazin

» Superstiţii culinare de Revelion în România şi în lume
» Un cunoscut actor de la Hollywood divorţează după o căsnicie de 22 de ani
» (Video) Ei sunt cei mai tari oameni din 2018
» Tort cu frişcă şi ananas, ideal pentru trecerea dintre ani
» Superstiţii culinare de Revelion în România şi în lume

Top