Acasă Actualitate A doua zi de Crăciun, creştinii sărbătoresc Soborul Maicii Domnului

A doua zi de Crăciun, creştinii sărbătoresc Soborul Maicii Domnului

-

Pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, creștinii ortodocși sărbătoresc Soborul Maicii Domnului, cea prin care am primit marele praznic al creştinătăţii, Naşterea Domnului.

I se cuvine să primească toată cinstea, mereu şi mereu, căci două persoane sfinte sunt mai mari în cer după Preasfânta Treime: Maica Domnului, apoi Sfântul Ioan Botezătorul.

Ea este pomenită, de altfel, în toate colindele autentice, căci fără Maica Domnului Mesia Dumnezeu nu s-ar fi facut om, acesta fiind planul mântuirii neamului omenesc şi aceasta fiind valoarea Fecioarei Maria.

Sărbătoarea Soborului Maicii Domnului înseamnă sărbătoarea soborului creştinilor, care se adună spre a cinsti pe Maica Domnului, imediat după Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Prin acordul ei liber ea a dat trup Fiului Veşnic al lui Dumnezeu celui nevăzut, celui necuprins, celui inaccesibil sau neapropiat şi L-a făcut cuprins, văzut şi aproape de oameni. Maica Domnului este cinstită pentru că este Născătoare de Dumnezeu. Ea poartă acest nume mare şi sfânt de Născătoare de Dumnezeu şi pentru că nu a pierdut fecioria prin naştere, ea se numeşte şi pururi Fecioară Maria

Când spunem „Soborul Maicii Domnului” ne referim la Maica Domnului şi la adunarea dreptmăritorilor creştini din jurul Său când L-a ţinut în braţe pe Mântuitorul, la naşterea Sa: fericitul Iosif logodnicul, Sfântul Iacov, Sfântul Prooroc David şi ceilalţi.

 

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

DSP Dolj a suspendat activitatea în sala de sport de la Leu

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au fost în control la sala de sport de la Şcoala Gimnazială „Nica Barbu Locusteanu“ din Leu, în urma articolului din Gazeta de Sud prin care se semnalau condiţii improprii pentru copii.