14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBudapesta: Manifestanții, la un pas de a intra în televiziunea publică

Budapesta: Manifestanții, la un pas de a intra în televiziunea publică

Mii de persoane au protestat la Budapesta faţă de modificările legislaţiei în domeniul muncii, calificate de oponenţi drept „legi ale sclaviei”. Protestatarii au încercat să intre în televiziunea publică și s-au ciocnit cu forțele de ordine.
Aproximativ 10.000 de persoane au participat, duminică, la Budapesta, la un protest faţă de modificările legislaţiei în domeniul muncii, care au fost calificate de oponenţi drept „legi ale sclaviei”, informează postul BBC News şi agenţia MTI.
Protestatarii s-au strâns în centrul Budapestei, după care au mers în faţa Parlamentului, iar apoi s-au îndreptat spre sediul televiziunii publice, acesta fiind al patrulea şi cel mai amplu protest după ce modificările legislative propuse de Guvernul Viktor Orban au fost adoptate săptămâna trecută.

Forțele de ordine au făcut eforturi pentru a bloca accesul protestatarilor înfuriați în clădirea televiziunii. Polițiștii au folosit gaze lacrimogene, în timp ce erau bombardați din mulțime cu ouă și alte proiectile.

Mai mulți parlamentari ai opoziției au intrat în cele din urmă în televiziune pentru a convinge conducerea să transmită telespectatorilor revendicările protestatarilor. Fără succes. În cele din urmă, postul public a tratat protestele ajunse în a patra zi în doar un minut, la știrile de seară.

Noile legi contestate de protestatari stipulează că firmele pot cere până la 400 de ore suplimentare şi pot amâna cu trei ani plata acestora, potrivit Mediafax.
Protestatarii cer nu doar abrogarea acestei legi, dar și a celei care a instituit o serie de instanțe separate pentru diverse chestiuni, inclusiv legate de corupție, o mișcare prin care guvernul Viktor Orban încearcă să controleze justiția. Nu în ultimul rând, protestatarii cer un post public de televiziune non-partizan și independent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS