11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMaternitatea Giulești: Părinţii să fie atenţi cu acest dat în judecată, personalul medical va pleca din țară

Maternitatea Giulești: Părinţii să fie atenţi cu acest dat în judecată, personalul medical va pleca din țară

Reprezentanţii Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sirbu” spun că, dintre cei 11 angajaţi depistaţi cu stafilococ auriu, „unu sau doi” sunt medici şi nouă asistente şi că există protocoale privind dezinfecţia, iar „în majoritatea cazurilor” acestea se respectă. Pe de altă parte, aceştia afirmă că „părinţii şi, în general, pacienţii din România ar trebui să fie foarte atenţi cu acest dat în judecată, pentru că dacă ei vor da în judecată personalul tot timpul, personalul va pleca în străinătate unde este apărat de legi”, informează Digi24.

Doru Pană, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Panait Sârbu” a declarat, vineri, că după ce 11 angajaţi au fost depistaţi cu stafilococul auriu s-au luat mai multe măsuri.

„Angajaţii respectivi au fost scoşi din tură, s-au dispus măsuri de igienizare, zona în care au lucrat angajaţii repsectivi a fost eliberată şi dezinfectată nu o dată, ci de mai multe ori, tocmai ca să nu existe niciun fel de problemă şi ulterior, împreună cu DSP s-au creat nişte protocoale, în aşa fel încât să se limiteze cât se poate o eventuală infectare a altor copilaşi”, a explicat el, potrivit News.ro.

El a afirmat că fiecare este responsabil de ceea ce face la locul de muncă.

„Nu vreau să iau apărarea nimănui, ideea este că fiecare este responsabil la locul de muncă de ceea ce face şi cum face lucrurile, e foarte important ca fiecare om să-şi înţeleagă importanţa muncii chiar dacă nu pare extraordinară, din nefericire, noi nu suntem o ţară în care oamenii să fie foarte conştienţi de importanţa muncii pe care o fac şi de cât de importante sunt nişte măsuri minime. Nu pot să spun că există vreun vinovat pentru că nu am depistat încă vreun vinovat şi nu avem rezultate definitive la probele luate. În orice caz, personalul care a fost depistat cu stafilococ – niciunul nu este bolnav, nu am avut niciun caz clinic de îmbolnăvire cu stafilococ, pentru că dacă am fi avut poate că lucrurile ar fi fost mai uşor de rezolvat – dar aşa… s-au depistat, li s-a spus să ia tratament, urmau să primească probe de control”, a spus Pană.

„În majoritatea cazurilor se respectă” dezinfecţia mâinilor şi a suprafeţelor

Acesta a explicat că există protocoale în care tot personalul este învăţat cum să procedeze pentru dezinfecţia mâinilor şi a suprafeţelor. „Noi spunem că în majoritatea cazurilor se respectă”, a afirmat el.

De asemenea, el a explicat că epidemiologul s-a aflat în fiecare zi în spital, după ce s-a aflat de prezenţa stafilococului auriu, repetându-le tuturor să aibă grijă şi făcând verificări.

Referitor la afirmaţiile că unii dintre părinţi ar vrea să dea în judecată spitalul, Pană a spus: „Este opţiunea fiecăruia să dea în judecată. Sincer, nu prea văd pentru ce ar putea să dea în judecată, dar este opţiunea fiecăruia şi fiecare face ce vrea. Numai că părinţii şi, în general, pacienţii din România ar trebui să fie foarte atenţi cu acest dat în judecată, pentru că dacă ei vor da în judecată personalul tot timpul, personalul va pleca în străinătate unde este apărat de legi. Pentru că legea în România nu apără personalul medical, personalul medical are doar obligaţii în România, nu există drepturile personalului medicat, ci doar drepturile pacientului. Legea este făcută în aşa fel încât pacientul să te poată reclama peste tot şi să te dea în judecată, iar personalul medical nu mai face faţă şi să se ducă în diferite locuri unde este reclamat şi să aibă loc la serviciu şi să trăiască. Trebuie să înţeleagă fiecare pacient în România că dacă dă în judecată şi reclamă pentru orice lucru omul acela care a fost reclamat, chiar dacă nu a fost vinovat, este dus la Colegiul Medicilor, la Poliţie, la procuratură, la Ministerul Sănătăţii, la Direcţia de Sănătate Publică. Părinţii trebuie să-şi caute dreptate în momentul în care există ceva clar, în momentul în care avem o dovadă certă”.

 

Digi24

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS