14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIohannis despre numirile de miniştri: PSD nu poate să îmi dea niciun ultimatum; după 1 Decembrie voi analiza

Iohannis despre numirile de miniştri: PSD nu poate să îmi dea niciun ultimatum; după 1 Decembrie voi analiza

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, cu privire la o posibilă sesizare a PSD la Curtea Constituţională în cazul numirilor noilor miniştri, că social-democraţii nu îi pot da niciun ultimatum şi că va face analiza acestor propuneri după 1 Decembrie, informează Agerpres.

„Cred că dumnealor sunt sub o oarecare presiune politică şi vorbesc vrute şi nevrute. Mie nu poate PSD să îmi dea niciun ultimatum. Eu am spus că, după sărbătorile de 1 Decembrie, voi analiza aceste chestiuni şi o să vorbim atunci mai mult. (…) În opinia mea, constituţional am dreptul să fac exact ce fac. Eu sunt un preşedinte care respect ad-literam Constituţia. Fiţi siguri că ce fac eu este constituţional”, a precizat Iohannis.

Întrebat dacă se gândeşte să nu ia act de demisiile lui Paul Stănescu şi Lucian Şova în perioada imediat următoare, el a răspuns: „În perioada imediat următoare o să vă spun cum tratez chestiunea, dar nu astăzi”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS