10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: Acţiuni preventive la unităţi de învăţământ din judeţ

Mehedinţi: Acţiuni preventive la unităţi de învăţământ din judeţ

Polițiștii Compartimentului de Prevenire Mehedinţi au organizat o acțiune în cadrul proiectului „Preventin”, la Liceul Teoretic „Gh. I. Siseşti”, din localitatea cu același nume. Scopul l-a reprezentat creșterea gradului de informare al elevilor în vederea prevenirii comportamentelor de risc și de implicare a acestora în fapte antisociale. Au avut loc discuții interactive pe marginea mai multor teme la care au fost prezenți și reprezentanți ai CJRAE Mehedinți. Aceleași efective au fost prezente școala gimnazială „Regele Mihai I” din municipiul Drobeta Turnu Severin. Aici au fost abordate teme precum prevenire violenței în școli, a infracțiunilor de furt, consumul de alcool, etc. La acțiune au participat și reprezentanți ai Instituției Prefectului, ISJ, DSP.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS