10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAnchetă la Focşani, după ce părţi dintr-un cadavru au fost descoperite într-o clădire abandonată

Anchetă la Focşani, după ce părţi dintr-un cadavru au fost descoperite într-o clădire abandonată

Poliţiştii din Vrancea fac anchetă după ce părţi dintr-un cadavru au fost descoperite în interiorul vechiului Turn de Apă al oraşului Focşani. Primele date arată că osemintele ar aparţine unei persoane care a murit în condiţii necunoscute în primăvara acestui an, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Anchetatorii au descoperit, duminică, mai multe bucăţi dintr-un cadavru, după ce, vineri, o persoană a anunţat că a găsit o parte dintr-un picior chiar lângă clădirea abandonată unde a funcţionat Turnul de Apă din Focşani.

Toate rămăşiţele umane au fost găsite într-o zonă plină de gunoaie aflată lângă clădirea abandonată, astfel, că anchetatorii au solicitat ajutorul companiei locale de salubritate şi al pompierilor pentru a curăţa terenul, în vederea descoperirii de probe noi.

Criminaliştii încearcă să afle în ce condiţii a murit persoana ale cărei resturi au fost îngropate între gunoaie. Surse apropiate anchetei spun că persoana decedată ar putea fi un bărbat fără adăpost din comuna vrânceană Gugeşti, care locuia pe străzile din Focşani.

Criminaliştii au mai stabilit că, cel mai probabil, bărbatul a murit în primăvara acestui an, iar acum vor să afle dacă a fost vorba despre omor.

În acest caz, poliţiştii au deschis dosar penal de moarte suspectă, iar cercetările sunt coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS