5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMare parte din exploatările de lemn din zonele cu păduri seculare din Călimani s-au făcut nelegal

Mare parte din exploatările de lemn din zonele cu păduri seculare din Călimani s-au făcut nelegal

Agent Green și EuroNatur trag un nou semnal de alarmă: ultimele zone vaste de sălbăticie, parcurile naționale din România sunt distruse și exploatate ilegal cu acordul Romsilva și sunt tolerate de Ministerul Mediului.

O nouă investigație realizată de Agent Green scoate la lumină exploatările forestiere masive din Parcul Național Călimani, situat în Carpații Orientali. În filmările realizate, angajați din cadrul Agențiilor de protecția Mediului au susținut că mare parte din exploatările de lemn din zonele cu păduri seculare din Călimani s-au făcut nelegal, deoarece amenajamentele silvice nu aveau avize de mediu și nici nu erau legalizate printr-un ordin de ministru.
Neoficial, în anul 2017 din Parcul Național Călimani au fost extrași peste aproximativ 70.000 de metri cubi de lemn, adică aproximativ echivalentul unei suprafețe de păduri seculare de 200 de hectare care a fost rasă.
Investigatorul Agent Green, Andrei Ciurcanu, a vizitat în utimii doi ani Parcul Național Călimani și a surprins cum pădurile seculare dispar de la un an la altul. În timpul documentării din teren, în perioada 2017-2018 investigatorul a descoperit exploatări abuzive în mijlocul parcului național, tăieri la ras, drumuri forestiere care au distrus albiile răurilor și au infestat apele de munte, linii de funicular agresive și trasee turistice transformate în rampe primare și depozite de lemn. Investigația Agent Green aduce noi dovezi solide cu privire la distrugerea deliberată a parcului și încălcarea legislației în vigoare și a prevederilor din planurile de management ale ariei naturale. În timpul documentării investigatorii s-au întâlnit cu angajați ai parcului și ai ocoalelor silvice care și-au exprimat teama de a discuta despre ilegalitățile din parc.
Mai mult decât atât, cu identitate protejată un angajat al statului a explicat cum acum 20 de ani, când o furtună puternică a afectat o suprafață mare de pădure din parc ‘angajați din Romsilva au promis masa lemnoasă unei firme turcești. Licitațiile pentru lemn au fost întârziate pentru a oferi șansă turcilor și o invazie de gandaci de scoarță a afectat lemnul căzut și alți arbori sănătoși. După 2 ani a fost exploatată de două ori mai multă masă lemnoasă decat a fost doborată de vânt“, a povestit angajatul. Zona afectată de doborâtura de vânt și epidemia de gândac de scoarță (ipidae) nu s-a regenerat nici acum, sute de hectare fiind în continuare fără pădure.

Peter Abran a fost membru al Consiliului Științific al Parcului Călimani și este specialist în biodiversitate în cadrul Agenției de Protecția Mediului Mureș. Specialistul nu a dorit să discute despre modul în care el și alți membri au fost înlăturați din Consiliul Șiințific deoarece s-au opus exploatărilor forestiere în parc , dar a precizat că în anunite zone din parc, tăierile de lemn au fost nelegale. Comisarii Gărzii de Mediu au confirmat spusele fostului membru din Consiliul Științific.
În urma unui control realizat anul acesta, comisarii au susținut că amenajamentele ocolului Silvic Răstolița, acolo unde sunt realizate cele mai agresive exploatări, nu au avize de mediu, nici ordin de ministru și că RNP Romsilva trebuie să respecte legislația de mediu și să se alinieze la cerințele planului de management al parcului.
Agent Green și EuroNatur fac un nou apel către Ministerul Mediului din România să oprească de îndată toate exploatările comerciale în Parcurile Naționale, să îndepărteze RNP Romsilva de la administrarea acestor arii naturale protejate, să implementeze sisteme viabile de protejare a ecosistemelor, să finanțeze ANANP pentru a prelua administrarea parcurilor naționale și să ofere compensații la justa valoare proprietarilor privați ale căror păduri se află încluse în granițele parcurilor naționale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS