12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞase persoane au murit în urma uraganului Michael din Statele Unite

Şase persoane au murit în urma uraganului Michael din Statele Unite

Şase persoane au murit joi în incidente provocate de uraganul Michael, care a lovit puternic statele Florida, Georgia şi Carolina de Nord, după ce mai mulţi copaci au căzut şi sute de case au fost avariate, relatează Reuters, potrivit Mediafax.

Statul Florida a fost cel mai afectat de uragan, care era încadrat la categoria patru în momentul în care a atins zona Panhandle / Apalachicola. Uraganul Michael este considerat al treilea cel mai grav uragan care a lovit Statele Unite. În noaptea de miercuri spre joi acesta a pierdut din intensitate şi a fost reîncadrat la categoria de furtună tropicală.
În cursul zilei de joi Michael a ajuns în statul Georgia şi în Carolina de Nord, unde a provocat ploi abundente şi inundaţii.

Cele şase persoane au murit din cauza copacilor căzuţi în Florida, Georgia şi Carolina de Nord, au anunţat oficialii locali. Două persoane au fost rănite grav în Florida din cauza copacilor căzuţi, şi au fost transportate la un spital din Tallahassee, a transmis Allison Castillo, directorul servicului de urgenţă din Florida.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS