17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUPDATE: Criminalul jurnalistei bulgare ar fi un român. După investigaţii, românul nu are calitatea de suspect

UPDATE: Criminalul jurnalistei bulgare ar fi un român. După investigaţii, românul nu are calitatea de suspect

UPDATE: Cetățeanul român cu pașaport din R. Moldova reţinut în cazul uciderii jurnalistei bulgare Viktoria Marinova nu are calitatea de suspect, a anunţat, marţi, poliţia bulgară. citând presa locală. ”Avem în arest o persoană al cărei alibi îl verificăm, dar pentru moment nu avem un suspect concret. Continuăm să lucrăm în această privinţă”, a declarat şeful poliţiei regionale din oraşul Ruse, Teodor Atanasov.

Criminalul jurnalistei bulgare, Victoria Marinova, ar fi un cetățean român, transmite agenția AP. Bărbatul, un român cu pașaport moldovenesc, ar fi deja arestat, conform informațiilor furnizate de postul național de radio din Bulgaria. Surse neoficiale anunță că suspectul este „un cetățean român cu pașaport din Moldova”.
Jurnalista bulgară de investigaţii Victoria Marinova, directoare şi prezentatoare a televiziunii regionale TVN, a fost asasinată ‘într-un mod deosebit de violent’ sâmbătă, în oraşul Ruse, transmite agenţiile EFE şi AFP.

Victoria Marinova, în vârstă de 30 de ani, este cel de-al treilea ziarist de investigaţii asasinat într-un stat membru al Uniunii Europene în mai puţin de un an, după Daphne Caruana Galizia în Malta şi Jan Kuciak în Slovacia, ale căror decese au provocat unde de şoc mediatic şi politic.
Trupul neînsufleţit al femeii, lovită în cap şi strangulată, a fost descoperit sâmbătă într-un parc din oraş, a anunţat duminică procurorul regional din Ruse, Gheorghi Gheorghiev.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS