CCR amână pentru 23 octombrie discuția pe legea radarelor la vedere



Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 23 octombrie, discutarea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate. Șeful statului a invocat neclaritatea textelor din lege și faptul că se dublează legi aflate in vigoare.

De exemplu, legea nu spune clar unde se duc banii din amenzi. Adică, nu precizează dacă merg la bugetul localității în care își are domiciliul șoferul sancționat sau la bugetul localității in care a fost prins de radar.


Acum două luni, Grupul Polițiștilor Rutieri din România i-a cerut președintelui Iohannis să atace legea la Curtea Constituțională.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 26 septembrie 2018

Actualitate

» Ninsori puternice în Slovacia
» În Olanda bicicliştii care vorbesc la telefon vor fi amendaţi
» Prognoza meteo pentru următoarele trei zile
» Parchetul General acuză o ”acțiune de destabilizare a Ministerului Public”
» CCR amână pentru 23 octombrie discuția pe legea radarelor la vedere
» Ion Ficior, fostul comandant de la Periprava, a murit în închisoare
» Moțiunea simplă pe agricultură a fost respinsă
» Laurențiu Cazan, coordonatorul Jandarmeriei, suspect în dosarul protestului: “Dacă mâine ar fi 10 august, aș lua aceleași măsuri”
» Recomandări pentru prevenirea furturilor din locuinţe
» Regina Paola a Belgiei a suferit un accident vascular cerebral

Publireportaj

» Rețeaua REGINA MARIA inaugurează prima policlinică privată de pediatrie din Craiova
» Târgul Contex – articole de calitate, la preţuri de producător
» Deputat Ion Cupă (ALDE): Legea lobbyului – transparență și bani la buget
» Încheiere proiect „Dezvoltarea durabilă a firmei ÎNCHIRIERI UTILAJE OLTENIA SRL”
» Târgul Contex – articole de calitate, la preţuri de producător

Local

» Mihail Giuran, victimă a torționarului Ion Ficior: „E prea îngrozitor ce-au făcut, nu vor plăti niciodată, ei rămân datori“

Dolj

» Cum s-a transformat un drum județean în circuit off-road
» Liceul „Mihai Viteazul“ din Băilești trece la catalogul on-line
» Bârca își face școală de un milion de euro
» Salubritatea se-nnoiește, primăria plătește
» Doi manageri de la Colegiul „Odobleja“ au demisionat
» Ce a făcut „vicele“ Cosman pe la Salonic
» Primăria „sacrifică“ un muncitor de la stadion pentru un șofer la „Maria Tănase“
» Membrii CA ai RAADPFL Craiova, indemnizație anuală de 16.130 de lei
» Șoferul care a crăpat capul unui polițist, după gratii
» Executorul Drăgoi, dispărut fără urmă
» La Filiași, o mamă este cercetată penal pentru că nu și-a trimis copilul la școală
» Genică Boerică – zece ani și trei luni cu executare
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Dolj: Un tânăr a furat masina mamei si a provocat un accident. Doua persoane au fost ranite
» Craiova: Rățușca cea urâtă & Prietenii Motanului Încălțat la Teatrul Colibri
» Craiova: O noapte în bibliotecă “Aman”
» Craiova: Arii şi duete celebre la deschiderea anului universitar 2018-2019
» Angajații penitenciarelor din Oltenia protestează, joi, în fața Penitenciarului Pelendava

Gorj

» Direcţia Silvică vinde lemne către populaţie pentru încălzirea de iarnă cu 250 de lei metrul cub
» Au mai rămas bilete de tratament pentru pensionari
» Gorj: Amplu exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren
» Gorj: Controale în târgurile de animale şi la transportatori pentru depistarea pestei porcine africane
» DSP Gorj a început verificarea elevilor pentru depistarea pediculozei şi campania de vaccinare
» Direcţia Judeţeană de Cultură a depistat lucrări neautorizate în zona de protecţie a monumentelor istorice

Mehedinţi

» Mehedinţi: Exerciţiu privind intervenţia în cazul unui accident de aviaţie civilă

Vâlcea

» Vâlcea: Produse toxice, confiscate de poliţie

Sport

» Handbalistele românce și-au aflat obiectivul de la CE 2018
» Fotbal / Cupa României – 16-imi de finală. Vineri va avea loc tragerea la sorți a „optimilor”
» Fotbal / CSM Slatina și-a găsit nașul și a părăsit Cupa
» Caroline Wozniacki, eliminată în optimi la Wuhan (WTA)

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Paola, regina mamă din Belgia, a suferit un accident vascular cerebral
» VIDEO O balenă a fost văzută înotând în râul Tamisa. Specialiştii spun că este pierdută

Top