Protestatară luată cu ambulanţa de la Parchet, după ce i s-a făcut rău

Autori


O femeie care a participat la protestul diasporei de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei a fost luată cu ambulanţa, vineri, de la Parchetul Militar Bucureşti, după ce i s-a făcut rău, informează Agerpres.

Femeia a venit la Parchetul Militar să depună o plângere penală împotriva jandarmilor care au intervenit la mitingul din 10 august.

După ce a ieşit din sediul instituţiei, ea a încercat să dea o declaraţie jurnaliştilor, însă s-a oprit după câteva fraze spunând că are dureri de cap.


Un jurnalist a sunat la 112. Potrivit medicului Truşcă Luiza Maria, de pe ambulanţa SMURD care a intervenit la faţa locului, femeia, în vârstă de 62 de ani, acuză cefalee şi durere toracică, va fi transportată la Spitalul Universitar şi investigată la camera de gardă.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 17 august 2018

Actualitate

» Pakistan: Fostul campion de cricket Imran Khan a fost ales premier
» Parchet: 238 de plângeri în cazul evenimentelor din 10 august, înregistrate până vineri
» Un basorelief cu o vechime de aproape 4.000 de ani, descoperit în Peru
» Slovenia: Independentul Marjan Sarec va conduce un guvern minoritar de centru-stânga
» Trump crede că firmele ar trebui să-şi publice rezultatele de două ori pe an
» Vladimir Putin vine cu un cadou special la nunta şefei diplomaţiei austriece, Karin Kneissl
» Genomul complet al grâului, decriptat pentru prima dată de cercetători
» Donald Trump va asista la Paris, pe 11 noiembrie, la parada militară ce marchează un secol de la încheierea Primului Război Mondial
» USR: PSD să o demită de urgenţă pe Viorica Dăncilă; conţinutul scrisorii către liderii europeni, revoltător şi periculos
» Gazonul de pe „Oblemenco“, de la ogor la plajă
» Orban: Modul în care Dăncilă minte în documente oficiale arată că trebuie să plece
» Un craiovean protestează cocoțat pe un BMW de lux
» Protestatară luată cu ambulanţa de la Parchet, după ce i s-a făcut rău
» Cioloş către Dăncilă: Sute de cetăţeni au fost bătuţi, gazaţi şi jigniţi; onoarea funcţiei vă cere să demisionaţi
» Leul se apreciază în raport cu moneda europeană; un euro cotat la 4,6569 lei
» Cercetători chinezi au descoperit o metodă de vindecare a rănilor care nu lasă cicatrice
» Protestatarii pot depune plângeri la Parchetul Militar şi în weekend
» România, ţara cu cea mai mare inflaţie anuală din UE
» Loteria bonurilor fiscale continuă cu o nouă extragere în data de 19 august
» Se anunță un nou protest în Piața Victoriei, astăzi, de la 22.45
» Parchetul General a făcut publice detalii despre muniția folosită de jandarmi la protestele din 10 august
» Temperaturi ridicate și furtuni în weekend
» Lucrări pe Autostrada A1
» Peste 900 de infracţiuni au fost comise ieri
» Danezii cer excluderea PSD din Partidul Socialiștilor Europeni
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară
» Trafic restricţionat pe breteaua de acces către A2

Dolj

» Craiova: Festivalul Puppets Occupy Street, ediţia a V–a, Earth Edition
» Ziua Forţelor Armate Poloneze, sărbătorită la Craiova
» Reducerile de la Praktiker i-a scos pe craioveni la cumpărături
» Super experimente știinţifice dedicate copiilor vin în Centrul comercial Auchan Craioviţa
» Procurorii, obligaţi să ia la întrebări filarmonica și primăria

Gorj

» Gorj: Anchetă la Spitalul Judeţean, după ce medicii nu au ieşit să acorde asistenţă unui bărbat căzut lângă unitatea spitalicească
» Gorj: Ministrul Energiei a participat la aniversarea Termocentralei Turceni
» Accident cu victimă între Scoarţa şi Târgu Jiu
» Vietnamezii vor realiza un film documentar despre Gorj

Mehedinţi

» 1.000 de cehi au sosit în Orșova pentru a participa la Festivalul Banat

Vâlcea

» Un gălăţean care a furat o maşină din Vâlcea, prins la Sibiu
» Vâlcea: Un bătrân a murit în timp ce se ducea la târg
» Vâlcea: Un băiat de 11 ani a murit strivit de maşina pe care o condusese

Sport

» Fotbal / „Satelitul” Științei, amical la Alexandria
» Fotbal / Au fost stabilite cele cinci serii din Liga 3. Vezi cum arată țintarul din C3!
» Juan Martin Del Potro s-a calificat în optimile de finală la Cincinnati
» Simona Halep va juca deseară împotriva lui Ashleigh Barty la Cincinnati
» Fotbal / Ralf Rangnick: Este păcat ca un stadion atât de frumos să aibă un gazon atât de prost. Vezi conferința de presă!
» Fotbal / Devis Mangia: Am făcut o partidă foarte bună, aproape perfectă. Vezi conferința de presă!
» Fotbal / Alb-albaștrii au ieșit cu capul sus din meciul doi cu Leipzig (galerie foto)

Magazin

» Două filme românești, premiate la Festivalul de la Sarajevo
» S-a încheiat consultarea publică privind schimbarea orei în UE
» Omagii aduse legendei muzicii americane Aretha Franklin, decedată ieri la Detroit

Top