Foto: b1.ro

Sute de firme din ţară, precum şi Mănăstirea Prislop, au fost notificate, în ultimele 8 luni, de deţinătorul mărcii “Părintele Arsenie Boca” cu privire la faptul că vând ilegal, fără licenţă, obiecte de cult cu chipul fostului stareţ. Plângeri au fost depuse la Poliţie, DIICOT sau Parchet, scrie Mediafax.

Gheorghe Emanuel Daniel, tânărul de 24 de ani din Arad care susţine că deţine licenţa pe România pentru marca înregistrată “Părintele Arsenie Boca”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că în ultimele opt luni au fost notificate sute de firme din întreaga ţară, dar şi Mănăstirea Prislop, unde se află mormântul fostul stareţ, cu privire la faptul că vând ilegal obiecte de cult care folosesc numele sau imaginea acestuia. Tănârul din Arad a susţinut că marca “Părintele Arsenie Boca” a fost înregistrată anul trecut la Oficiul European de Proprietate Intelectuală de către o firmă cu sediul în Marea Britanie – Aditional Worldwide Care Services Ltd, iar Gheorghe Emanuel Daniel este singurul din România care a primit licenţa de folosire a drepturilor.

“Au fost trimise notificări din partea companiei englezeşti la sute de firme din ţară, prin care se stipulează că eu sunt licenţiat în România. Notificările sunt trimise de şapte – opt luni, au fost sute de firme înştiinţate, o grămadă de mănăstiri, inclusiv Mănăstirea Prislop. Există un dosar penal în curs de anchetă”, a afirmat Gheorghe Emanuel Daniel.

Tânărul din Arad a mai declarat că au fost depuse mai multe plângeri, în ultimele opt luni, împotriva producătorilor de obiecte de cult, dar şi a punctelor de lucru din localităţi. “Sunt foarte fericit să aud că purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române a declarat că licenţa deţinută este legală, dar este deţinută nefiresc. Nu cred că poate fi vorba de ceva firesc sau nefiresc atunci când vine vorba de lege. La Arad, la Parchet, s-au făcut plângeri împotriva anumitor firme care sunt producătorii, de fapt, iar ulterior, Poliţia Economică m-a rugat să depun o plângere inclusiv pentru punctele de lucru din Arad. Cumva, toată lumea va trebui să facă plângere pentru fiecare punct de lucru. Este o birocraţie. Am depus plângeri peste tot: Poliţie, DIICOT, Parchet, de acum jumătate de an sunt depuse plângerile. Compania englezească urmează să depună şi la DNA alte plângeri. Opt luni am încercat toate căile diplomatice posibile şi nu am avut pe cine licenţia, pentru că nimeni nu a crezut pe cuvânt că se poate aşa ceva. Nu cred în legea care există şi lucrează foarte multe, aşa cum scrie şi în plângerea făcută astăzi la Parchet, prin firme fantomă, nu ştii unde să-i găseşti”, a mai afirmat Gheorghe Emanuel Daniel.

Firma cu sediul în Marea Britanie care deţine drepturile de proprietate intelectuală pentru marca “Părintele Arsenie Boca” a trimis, vineri, un comunicat de presă, în care precizează că a oferit licenţele gratuit şi solicită “doar transparenţă în afaceri”.“Ne pare rău să realizăm că nimeni nu înţelege lucrurile elementare legate de proprietatea intelectuală şi de mărcile de comerţ, ba mai mult, observ că şi cei din mass-media promovează părerile personale a unor entităţi, fără pregătire sau cu studii medii, persoane care omit faptul că licenţele le-am oferit gratuit şi cerem în esenţă doar transparenţă în afaceri şi plata taxelor către stat, lucru neobişnuit în România, aşa cum am specificat şi în plângerea penală formulată. Ţin să anunţ opinia publică că “Padre Pio” (trade mark) este cel mai popular sfânt catolic, canonizat ,”cu acte în regulă“ din lume, ale căror drepturi de marcă comercială sunt deţinute de câteva zeci de companii private fără apartenenţă bisericească. Aceste companii împart această marcă pe diferite ţări şi/sau clase Nisa. Menţionez că este o practică comercială legală, practicată, acceptată la nivel mondial, nicidecum nu se poate vorbi despre rea intenţie sau rea credinţă. Asta este practica legală, asigură transparenţă, cum nu se întâmplă în prezent, după cum reiese şi din plângerea penală pe care am formulat-o. Vă rog să verificaţi pe site-ul European Intelectual Property Office marca comercială “Padre Pio“. Doresc să mulţumesc prin prezenta tuturor persoanelor şi ONG -urilor, atât din ţară cât şi din străinătate, care ne-au ajutat în activitatea noastră, dezinteresaţi material, interesaţi doar de aflarea şi prezentarea adevarului, curajoşi mulţi dintre ei riscându-şi astfel confortul financiar şi social”, arată reprezentanţii Aditional Worldwide Care Services Ltd.

Zeci de icoane şi cărţi cu Arsenie Boca au fost confiscate dintr-un magazin din Arad, marţi, după ce un tânăr, Gheorghe Emanuel Daniel, care spune că deţine în România marca „Părintele Arsenie Boca”, a făcut o sesizare la Poliţie. Patriarhia Română susţine că nicio persoana privată nu are dreptul să se folosească de numele lui Arsenie Boca, menţionând că Arhiepiscopia Bucureştilor a luat „atitudine fermă” faţă de deţinerea mărcii „Părintele Arsenie Boca” solicitând persoanei care susţine că are marca să renunţe la aceasta. „Arhiepiscopia Bucureştilor a comunicat oficial persoanei respective mesajul de a renunţa imediat la această marcă înregistrată în străinătate. Numele părintelui Arsenie Boca este intrinsec legat de istoria şi cultura duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Române şi parte a patrimoniului său memorial. Din aceste limpezi şi înalte raţiuni, nicio persoana privată, care nu are nici măcar o legătura de rudenie cu părintele Arsenie Boca, nu are dreptul să se folosească în vreun fel de numele său. Acesta, ca şi opera sa scrisă sau picturală, aparţin de drept Bisericii pe care a slujit-o cu vocaţie jertfelnică”, se arată într-un comunicat trimis de Patriarhia Română, la solicitarea Mediafax.

Totodată, reprezentanţii Patriarhiei Române susţin că vor face toate demersurile necesare din punct de vedere legal, pentru ca marca „Părintele Arsenie Boca” să nu aparţină unei persoane private.

„În măsura în care persoana vizată va continua să se folosească de acest nume prin marca menţionata, Patriarhia Romana, prin Episcopia Devei şi Hunedoarei, sub jurisdicţia căreia funcţionează mănăstirea Prislop, unde se află şi mormântul părintelui Arsenie Boca, va face toate demersurile necesare din punct de vedere legal pentru a aşeza lucrurile în firescul lor”, se mai arată în sursa citată.