12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeputaţii au respins cererea de reexaminare a lui Iohannis privind Legea ANI

Deputaţii au respins cererea de reexaminare a lui Iohannis privind Legea ANI

Deputaţii au respins, miercuri, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea ANI, prin care interdicţiile aplicate parlamentarilor între 2007 – 2013, aflaţi în conflict de interes, încetează de drept, informează Mediafax.
Preşedintele României a transmis Camerei Deputaţilor o cerere de reexaminare prin care a solicitat reanalizarea legii transmise la promulgare, “sub aspectul oportunităţii acesteia întrucât, pe de o parte, interesul public general nu justifică o asemenea reglementare, fiind afectate standardele de integritate, iar pe de altă parte, este pusă în discuţie respectarea angajamentelor asumate de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene”, potrivit cererii de reexaminare.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a formulat, marţi, un raport de respingere privind solicitările formulate de Preşedintele României în cererea de reexaminare întrucât acestea sunt contrare prevederilor pct.37 din Decizia Curţii Constituţionale nr.619/2016, conform cărora “În perioada 2007-2013”, “instituţia extrapenală a conflictului de interese nu se aplică în privinţa deputaţilor şi senatorilor, “abia din 2013 apare un caz de conflict de interese expres prevăzut, precum şi obligaţia deputaţilor şi senatorilor de a respecta “legislaţia în materie privind conflictul de interese”.
Potrivit proiectului, „interdicţiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator şi/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007 – 2013 în temeiul articolului 25 pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator şi/sau deputat în perioada 2007 – 2013, până la intrarea în vigoare a Legii 219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept”.
Raportul privind respingerea cererii de reexaminare a fost votat cu 172 de voturi „pentru” şi 85 „împotrivă”.
Senatul este for decizional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS