Riposta Rusiei în cazul Skripal: Expulzează 23 de diplomați britanici



Rusia va expulza 23 de diplomaţi britanici, în contextul crizei generate de otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal în oraşul englez Salisbury şi ca reacţie la măsura similară luată de Guvernul de la Londra. Decizia Rusiei vine la câteva zile după ce Marea Britanie a decis expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi, în contextul crizei generate de atacul neurotoxic, atribuit Rusiei, care l-a vizat pe un fost agent rus şi pe fiica acestuia. Moscova a negat orice implicare.

Potrivit Ministerului rus de Externe, personalul diplomatic britanic vizat de această decizie va părăsi Rusia în mai puţin de o săptămână. De asemenea, ambasadorul britanic a fost convocat la Ministerul de Externe de la Moscova.

Reamintim că la 4 martie, Serghei Skripal, fost colonel în cadrul serviciului militar rus de informaţii (GRU), şi fiica lui de 33 de ani, Iulia, au fost găsiţi inconştienţi în oraşul Salisbury, situat la circa 100 de kilometri vest de Londra. Cei doi continuă să fie în stare critică.


În 2006, Serghei Skripal a fost condamnat la închisoare în Rusia pentru spionaj în favoarea Marii Britanii. Agentul a fost găsit vinovat de legături cu serviciul britanic de informaţii externe (MI6). Ulterior, acesta a primit azil în Marea Britanie. (sursa:realitatea.net)


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 17 martie 2018

Actualitate

» Este astenia de primăvară o boală ?
» Cod galben de vânt puternic pentru unele judeţe din Oltenia, dar şi din ţară
» CE Oltenia premiat la gala Energy- Center
» Bărbat înjunghiat într-o staţie de autobuz din Bucureşti
» Cod portocaliu de inundaţii în Oltenia
» Gorj: Un deținut s-a spânzurat în Penitenciarul Târgu Jiu
» Când trecem la ora de vară anul acesta
» Tibi Ușeriu s-a întors fără piele pe tălpi și cu un deget degerat, după 600 de kilometri la -37 de grade
» WhatsApp, schimbări majore privind mesajele trimise de utilizatori
» Incendiu puternic la un ansamblu rezidenţial din Bucureşti. Mai multe persoane sunt captive la etajul 19
» 14 migranţi, adulţi şi copii s-au înecat în Marea Egee
» Două societăți acuză că insolvența Tel Drum a fost regizată
» Riposta Rusiei în cazul Skripal: Expulzează 23 de diplomați britanici
» Horoscop- 17 martie
» A început „Luna Pădurii”
» Vâlcea: Accident de muncă mortal la cariera de calcar Bistriţa. Un bărbat a fost strivit de un utilaj
» Vremea se răcește începând din această seară
» Se numește prăjitura “Weekend”, gata în 15 minute și nu are nevoie de coacere. Cea mai delicioasă prajitura pentru sâmbătă și duminică!
» Calendarul cu sfinți, astăzi 17 martie 2018
» Peste 3.600 de candidați susțin astăzi proba scrisă pentru a ocupa unul dintre cele 770 de posturi din Poliția Română scoase la concurs
» Consiliul Județean Mehedinți va aloca bani pentru a se prelungi perioada de alimentare cu energie termică a municipiului Drobeta-Turnu Severin
» Raportul CSM care motivează respingerea cererii de revocare a șefei DNA demontează cele 20 de motive invocate de ministrul Justiției
» Simona Halep a ratat calificarea la Indian Wells
» Cod galben de inundații pe anumite sectoare ale Dunării, până pe 31 martie. Vizate sunt și județe din Oltenia
» 26 de blocuri din orașul Filiași rămân fără apă din cauza datoriilor
» A încetat din viață profesorul Ion Dogaru
» Giugea: „În actualul ritm, sistemul de termoficare din Craiova va fi reabilitat în peste 100 de ani”

Local

» Cât va costa mielul de Paște

Dolj

» Dolj: Promovabilitate sub 50% la simularea Evaluării Naționale
» Genoiu, supărat pe proiectantul spitalului regional
» Gazonul de pe „Oblemenco“, reparat din vorbe

Sport

» Fotbal / Universitatea II Craiova, victorioasă la Cermei
» Tenis / Simona Halep, surclasată de Naomi Osaka la Indian Wells
» Tenis / Dulgheru a abandonat în sferturile de la Santa Margherita
» Fotbal / Bancu și Mitriță, chemați de „Guriță“. Vezi jucătorii convocați de Contra!
» Fotbal / Alb-albaștrii s-au împiedicat singuri la malul Mării Negre
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (16-19 martie)

Top