12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia a avut săptămâna aceasta cele mai mari importuri de gaze din ultimii cinci ani

România a avut săptămâna aceasta cele mai mari importuri de gaze din ultimii cinci ani

România a importat zilele acestea până la o treime din consumul zilnic de gaze pentru a trece cu bine perioada geroasă, acestea fiind cele mai mari importuri zilnice de gaze din ultimii cinci ani, potrivit unor surse din sectorul energetic, informează Agerpres.

Consumul zilnic de gaze a fost de circa 65 de milioane de metri cubi, iar sursele de provenienţă au fost producţie internă (aproximativ 27-28 de milioane de metri cubi), gaz extras din depozite (circa 14-15 milioane de metri cubi) şi importuri, care au ajuns şi la 22 de milioane de metri cubi (adică 33% din consum), aceasta fiind cea mai mare cantitate de gaze importată într-o zi în ultimii cinci ani.

În depozitele de înmagazinare mai erau luni, la începutul perioadei geroase, circa 500 de milioane de metri cubi de gaze, din totalul de 1,8 miliarde de metri cubi, cât erau la începutul iernii. Însă cantitatea de gaze care poate fi extrasă din depozite la sfârşitul sezonului rece, adică spre primăvară, scade considerabil faţă de cea care poate fi scoasă când depozitele sunt pline, respectiv 28-30 de milioane de metri cubi pe zi.

Totuşi, consumatorii de gaze nu au resimţit dezechilibrele din sistem din aceste zile, cu excepţia centralei OMV Petrom, care produce electricitate din gaze şi care a fost oprită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS