Vaporii ţigărilor electronice pot creşte riscul de pneumonie (studiu)

Autori


Persoanele care utilizează ţigări electronice, numite generic ”vaperi”, ar putea fi mult mai vulnerabile la pneumonie, conform unui studiu recent, citat de Press Association.

Cercetarea, publicată în European Respiratory Journal, a descoperit că vaporii provenind de la ţigările electronice ar putea favoriza aderarea bacteriilor responsabile de apariţia pneumoniei de celulele din membrana ce căptuşeşte căile respiratorii.

Studiul vine la scurt timp după ce oficiali din cadrul Departamentului de Sănătate Publică din Anglia (PHE) i-a îndemnat pe fumători să înlocuiască ţigările obişnuite cu cele electronice pentru a le fi mai uşor să renunţe la produsele pe bază de tutun. La începutul acestei săptămâni, PHE a susţinut că spitalele din Marea Britanie ar trebui să vândă astfel de dispozitive şi şi-a exprimat speranţa că acestea vor putea fi în curând cumpărate pe bază de reţetă decontată de Sistemul public de sănătate din Marea Britanie (NHS).

Studiul, bazat pe experimente efectuate pe celule, şoareci şi subiecţi umani, a concluzionat că vaporii rezultaţi în urma utilizării ţigărilor electronice sporesc susceptibilitatea de infecţii cu pneumococ.

”Pneumococul este o bacterie care se poate afla în căile noastre respiratorii fără a produce o boală. Însă, în unele cazuri, poate invada celulele ce căptuşesc (căile respiratorii) provocând pneumonie sau septicemie”, a explicat Jonathan Grigg, profesor de medicină în cadrul Queen Mary University din Londra, unul dintre autorii principali ai studiului.


În cadrul experimentelor iniţiale, oamenii de ştiinţă au analizat efectul vaporilor de ţigări electronice asupra moleculei produsă de celulele din membranele ce căptuşesc zona căilor aeriene – factorul activator plachetar receptor (PAFR). Celulele expuse fie la vapori conţinând nicotină, fie la vapori fără nicotină au produs niveluri de PAFR de trei ori mai ridicate. Apoi, după asocierea pneumococului cu aceste celule, s-a descoperit că expunerea a dublat cantitatea de bacterii care au aderat la căile respiratorii.

În cazul experimentelor desfăşurate pe şoareci, s-a observat o creştere a numărului de bacterii pneumococice prezente în aparatul respirator în urma expunerii.

De asemenea, specialiştii au analizat acest efect asupra unui număr de 17 subiecţi umani. În rândul ”vaperilor”, nivelurile de PAFR din căile respiratorii s-au triplat în decurs de o oră de la expunere.

”Aceste rezultate coroborate sugerează că ”vapatul” determină vulnerabilizarea căilor respiratorii faţă de bacteriile care aderă la celulele din căptuşeala căilor respiratorii. Dacă un ”vaper” este expus la pneumococ acest lucru poate creşte riscul de infecţie”, a adăugat Grigg.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 9 februarie 2018

Actualitate

» Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, audiat la poliţie pentru că nu a pus în aplicare o hotărâre judecătorească
» Ion Gavrilă, noul director general interimar al CFR SA
» Încă o femeie a murit din cauza gripei. Numărul deceselor a ajuns la 17
» Vaporii ţigărilor electronice pot creşte riscul de pneumonie (studiu)
» Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a fost exclus din PSD
» A fost lansat Sistemul Naţional de Verificare a Medicamentelor
» Registrul Auto Român respinge informaţiile cum că ar pregăti o iniţiaţivă prin care şoferii cu ITP suspendat sau expirat riscă închisoarea
» 50 grame de canabis, descoperite la Otopeni, în bagajul unui eleveţian
» Românii au cele mai puţine contracte de muncă nesigure din Uniunea Europeană
» Statul majorează capitalul social al Poştei Române
» Craiova: Atelierele „Ca la țară“ și „Să ne împrietenim cu muzica“ la Galeriile „Cromatic“
» Sancțiuni contravenționale în valoare de peste 2.900.000 de lei, aplicate într-o singură zi
» Trei persoane, arestate pentru sclavie, după o razie a poliţiei la o fermă de flori din Cornwall
» SUA: Votul privind finanţarea Executivului, blocat
» Fiul lui Dragnea preia patrimoniul de lux al corporației Tel Drum
» Cinci drumuri naţionale, închise circulaţiei, pe restul se circulă normal
» Proteste ale angajaţilor din penitenciare
» Apel pentru asigurarea accesului gratuit la terapii a copiilor cu autism

Publireportaj

» Anunţ de finalizarea proiectului “Implementarea de tehnologie modernă în producerea de dispozitive medicale stomatologice” – beneficiar Dentaline SRL

Local

» ONG-urile şi-au spus ofurile la Prefectura Vâlcea
» Transportatorii de mărfuri, amendaţi cu 22.000 de lei într-o singură noapte
» Noi investitori în Drobeta Turnu Severin
» Vâlcov şi Prina, 12 ani de închisoare împreună
» Una din două familii din Pădina are un membru plecat în străinătate

Dolj

» Craiova: O persoană a fost reţinută şi peste 1200 de pachete de ţigări au fost confiscate de poliţişti în urma unor percheziţii
» Bugetul de venituri și cheltuieli al Craiovei pe anul 2018, dezbătut la primărie
» Dolj: Prins băut la volan
» Sesiune de informare pentru copiii Centrului social „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei
» Dolj: Școlile, obligate să recupereze materia din zilele în care se desfășoară bacalaureatul
» Dolj: La volan cu permisul suspendat

Gorj

» Gorj: Cadavru recuperat din lacul Tismana
» Gorj: Jaf la Spitalul din Rovinari
» Gorj: A murit interpreta de muzică populară Mariana Piţigoi
» Gorj: Drumarii lărgesc parcările în staţiunea Rânca
» Sorin Mitroi va conduce Serviciul de Ambulanţă Judeţean Gorj
» Căsătorii de Dragobete, la Poarta Sărutului
» Registrul Auto Român Gorj îşi va muta sediul în partea de sud a municipiului Târgu Jiu
» Posibile concedieri la Primăria din Motru
» Prima competiție de schi organizată în acest sezon la Rânca

Olt

» “Inscripție pe coajă de mesteacăn”,  „o carte cât un om“, in memoriam Nicolae Truță

Mehedinţi

» Locuri de muncă vacante în judeţul Mehedinţi
» Mehedinţi: Rata şomajului a fost 9,79% la sfârşitul lui ianuarie
» Mehedinţi: Prins băut la volan

Vâlcea

» Vâlcea: Percheziţii la persoane suspectate de contrabandă cu ţigări

Sport

» Fotbal / „Faraonul” i-a pus la punct pe „școlari”. Alin Buleică a jucat pentru CSO Filiași
» Astăzi încep Jocurilor Olimpice de iarnă din Coreea de Sud
» Handbal (f): SCM Craiova a câștigat derbiul Olteniei cu Vâlcea și a trecut pe locul doi

Bani & Afaceri

» Creşterea economiei României va încetini la 4,5% în 2018

Educatie

» Doljul oprește la catedră peste 100 de profesori pensionabili

Magazin

» Astăzi este ziua patriotului Emanuil Gojdu

Top