Rezultatele consultării privind structura anului şcolar 2018-2019: Elevii ar putea începe cursurile pe 17 septembrie

Autori


Ministerul Educației Naționale a organizat în perioada 18-24 ianuarie 2018 o consultare publică privind structura anului școlar 2018-2019, în cadrul căreia toți cei interesați au avut ocazia să-și exprime punctul de vedere prin completarea unui chestionar online, a anunţat ministerul într-un comunicat.

Cele 5 întrebări incluse în chestionar vizau obținerea și agregarea unor opinii referitoare la durata minimă a noului an școlar, data de începere a acestuia, durata vacanțelor de iarnă și de primăvară/Paște și oportunitatea păstrării sau eliminării vacanței intersemestriale.

Astfel, în ceea ce privește data la care ar trebui să înceapă anul școlar 2018-2019, 76,95% dintre respondenți, adică 29.423 de persoane dintr-un total de 38.239 de persoane care s-au pronunțat pe acest subiect, au indicat ziua de luni, 17 septembrie 2018. Pentru data de 10 septembrie au optat 17,57%, iar 5,49% au indicat alte variante.

În privința vacanțelor școlare de iarnă și primăvară/Paște, opiniile sunt majoritar conturate în favoarea unei perioade de 3 săptămâni în ambele cazuri: 71,81%, mai precis 27.463 de persoane (dintr-un total de 38.245), au indicat acest interval ca fiind optim pentru vacanța de iarnă, respectiv 52,02% (adică 19.835 dintre cei 38.126 de respondenți) s-au orientat către o vacanță de primăvară/Paște cuprinsă între 20 aprilie și 5 mai 2019. De asemenea, 22.732 de persoane (59,50%) dintre cele 38.208 care au răspuns consideră că vacanța intersemestrială este obligatorie.


Nu în ultimul rând, 19.457 (50.85%) dintre cei 38.262 de opinenți pe această temă sunt de părere că anul școlar 2018-2019 trebuie să aibă cel puțin 34 de săptămâni. Alte două variante avansate (35 și 36 de săptămâni) au întrunit 31,35%, respectiv 13,16% din răspunsurile exprimate.

Rezultatele generate în urma completării acestui chestionar sunt luate în calul în procesul de fundamentare și aprobare a ordinului de ministru privind structura noului an școlar.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 25 ianuarie 2018

Actualitate

» Infractorii români nu pot fi expulzaţi din Danemarca
» Datoria guvernamentală a României a scăzut
» Austria: Anchetă după ce biroul vicecancelarului Strache a fost spart şi s-a descoperit aparatură de interceptare
» Rezultatele consultării privind structura anului şcolar 2018-2019: Elevii ar putea începe cursurile pe 17 septembrie
» Documentele privind căsătoria, divorţul, naşterea şi decesul ar putea fi eliberate online
» ANOFM: Peste 300.000 de persoane au fost angajate în 2017
» Un lider italian extremist susţine ideile protecţioniste ale lui Donald Trump, criticând mutarea firmelor din Italia în România
» Dolarul scade la minimul ultimilor trei ani. Euro rămâne la 4,66 lei, aproape de maximul istoric
» Sindicatele din Industria Alimentară avertizează: Deprecierea leului şi creşterea costurilor vor scumpi alimentele cu 6-8%
» DNA cere interdicţie pentru iniţierea procedurii de dizolvare sau lichidare a Tel Drum
» AEP: Peste 3,8 milioane de lei viraţi în conturile partidelor politice în luna ianuarie
» Istoricul Neagu Djuvara a încetat din viață la 101 ani
» Burse pentru elevii de etnie română din Ucraina și stagii de specializare pentru profesorii lor

Interviu

» Sorin Mirescu, purtător de cuvânt al CRPC R S-V Oltenia: „În 2017 au fost peste 4.000 de reclamaţii“

Publireportaj

» Bugetul propriu al judeţului Dolj pe anul 2018 – PROIECT
» Achiziţie echipamente pentru dezvoltarea societăţii ARQUESTAN S.R.L.

Local

» Fetiţă de șase ani, abuzată sexual de un minor de 12 ani
» O tânără a furat 11.000 de lei din seiful unei societăţi
» Focuri de armă pentru prinderea unui şofer fără permis
» Se redeschide pârtia de schi Transalpina Ski Resort
» Un tânăr bolnav de leucemie are nevoie disperată de ajutor
» Andrei Pătruț, unul dintre marii fermieri din Mehedinți: „Nu ții pasul cu vremurile, nu ai ce căuta în agricultură“
» Șase cazuri de gripă în Olt
» Strada „3 în 1“ din Bănie
» Secțiile din strada Drăgănești ale SJU Slatina se mută
» Vicepremierul Paul Stănescu: Dacă voi fi inculpat, îmi depun imediat demisia

Dolj

» Întreruperi energie electrică de luni
» Militarii polonezi, onoraţi să fie în Bănie
» Buget de criză la Primăria Craiova?
» Doljul, locul întâi pe țară la absorbția de fonduri europene în agricultură
» Plătești impozitul on-line, dar vinieta trebuie să o ridici de la primărie
» Cum poți avea propriul loc de parcare în fața blocului
» Craiova: “Ursul păcălit de vulpe” și “Prietenii Motanului Încălțat”, în weekend la Teatrul Colibri

Gorj

» Parcul în care se află singurul bust al lui Brâncuşi, desfiinţat?
» Autorităţile nu au încă soluţii pentru şcolile cu toaletă în curte
» Viceprimarul Adrian Tudor crede că oraşul arată „ca o sorcovă“
» Prefectul îi reclamă la ministere pe şefii de deconcentrate
» Subvenţii mai mari pentru a putea plăti lefurile poliţiştilor locali

Olt

» Olt: Numărul cazurilor de gripă a ajuns la șase

Vâlcea

» Vâlcea: O tânără a sustras 11.000 de lei din seiful unei societăţi şi a fost prinsă

Sport

» Meciuri tari pentru echipele craiovene
» Alb-albaștrii au confirmat doar cu polonezii
» Burcea: Trefilov este un antrenor fabulos, dar vreau să-l bat
» Fotbal / Nu le-a mers jocul cu bulgarii. Alb-albaștrii, învinși de Ludogorets
» Haltere / România va găzdui Campionatele Europene de haltere 2018
» Fotbal / Bărbuț i-a făcut mat pe polonezii de la Zaglabie Lubin

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Beta-blocantele pot ajuta pacienţii ce suferă de melanom
» Reţeta de weekend – Budincă de legume cu ouă
» Bancul zilei

Top