Acasă Actualitate Marius Nica a demisionat din funcţia de ministru delegat pentru Fonduri Europene

Marius Nica a demisionat din funcţia de ministru delegat pentru Fonduri Europene

-

Marius Nica a decis să-şi înainteze demisia din funcţia de ministru delegat pentru Fonduri Europene, după trei luni de mandat, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) remis, vineri, agenţiei Agerpres.

”Marius Nica a decis să-şi înainteze demisia din funcţia de ministru delegat pentru Fonduri Europene, după trei luni de mandat, în care MDRAPFE a semnat contracte de finanţare în valoare totală de peste 4 miliarde euro”, se arată în document.

Conform comunicatului, în această perioadă au fost lansate apeluri de proiecte în valoare de 2,3 miliarde euro (bani europeni) şi au fost programate pentru lansare în următoarele trei luni alte apeluri în valoare de 2,4 miliarde euro fonduri europene.

”Mulţumesc miniştrilor din Guvernul României şi reprezentanţilor Comisiei Europene pentru buna conlucrare, colegilor din minister şi colaboratorilor, alături de care am facut echipă, reuşind astfel să obţinem pentru România rezultate benefice pe termen lung. Urez succes în implementare beneficiarilor de fonduri europene şi încurajez organizaţiile să apeleze la acest tip de finanţări. Provocările anului 2018, pe care sunt convins că succesorul meu le va trata cu responsabilitate, sunt legate de: evitarea pierderii banilor europeni în Programul Operaţional Regional (unde au fost identificate proiecte alternative derulate de beneficiari pe buget de stat sau împrumuturi), simplificarea MySMIS2014, rezolvarea problemelor salariale pentru beneficiari”, a declarat ministrul Nica.

Potrivit comunicatului, decizia demisiei a fost luată având în vedere contextul actual şi va fi efectivă începând cu data de 22 ianuarie, pentru a nu perturba obligaţiile oficiale implicate de vizita în România, săptămâna aceasta, a unei delegaţii a Comisiei Europene.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.